Fostul ministru "Caltaboş" a ieşit ca Moş Crăciun din puşcărie

Fostul ministru "Caltaboş" a ieşit ca Moş Crăciun din puşcărie

De noile prevederi ale Codului Penal profită şi foştii demnitari ai statului care au fost condamnaţi în dosare de corupţie. Decebal Traian Remeş a fost pus în libertate condiţionat.

Prevederile noului Cod Penal au dus, ieri, la eliberarea primului fost ministru. Decebal Traian Remeş, şef la Agricultură în 2007, a ieşit condiţionat din Penitenciarul Baia Mare după 11 luni de la întemniţare. Fostul dur, acum simpatic Anul trecut, fusese condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru corupţie în Dosarul "Caltaboşul". Fostul dur de la Agricultură a ieşit pe poarta închisorii cu o înfăţişare care ar fi trezit simpatia oricărui copil de ţăran. Cu o barbă lungă de peste 10 cm, cu părul complet alb şi cu o burtă proeminentă, Remeş părea un veritabil Moş Crăciun. Nervos că soţia sa întârzie, ca să scape de jurnalişti, fostul ministru a luat-o la pas cu geanta cu rotile după el. După zece minute a ajuns, într-un Volkswagen şi nevasta. Remeş nu a ezitat să-şi ia la rost soţia pentru întârziere, femeia luând imediat o atitudine sfiită. "Iartă-mă! Mi-au spus să vin la 15.30, de asta am ajuns acum", s-a apărat, aproape plângând, doamna Remeş.

  • Primele cuvinte ale lui Remeş după eliberare: Vreo CRÂŞMĂ aici aproape este? | VIDEO

Urmează lotul "Becali" Pe 28 februrie se judecă şi cererea de eliberare a lui Victor Babiuc. Ex-ministru al Apărării (1996-2000) a fost condamnat anul trecut la doi ani de închisoare pentru abuz in serviciu în dosarul schimbului de terenuri cu Gigi Becali. Şi fostul şef al Statului Major Dumitru Cioflină, condamnat doi ani în acelaşi dosar, ar putea fi liber în februarie. Generalul Victor Atanasie Stănculescu, ministrul al Apărării (1990-1991), condamnat 15 ani în dosarul Revoluţiei, a făcut şi el cerere pentru a fi eliberat condiţionat. A fost încarcerat în 2008. Scapă şi escrocii de top De noile prevederi profită nu numai demnitarii, dar şi escrocii mărunţi. Printre aceştia, fostul candidat la preşedinţie, Nati Meir, condamnat pentru înşelăciune la două pedepse de 6 şi 7 ani de închisoare. Condamnările vor fi reduse, deoarece înşelăciunea se pedepseşte cu maximum cinci ani. Un alt "scăpat" este şi Gerald Gorduna, cel care a păcălit 7.000 de persoane cu un joc piramidal. Faptele de care a fost acuzat s-au prescris deja. Fosta notăriţă Roxana Oprescu, condamnată la zece ani de închisoare pentru fraude imobiliare, va avea pedeapsa înjumătăţită.