Fostul fotbalist Marius Siminic, arestat pentru tâlhărie. Schema infracțională pusă la cale în Austria

Fostul fotbalist Marius Siminic, arestat pentru tâlhărie. Schema infracțională pusă la cale în Austria

Fostul fotbalist orădean Marius Siminic a fost arestat joi, la cererea autorităţilor judiciare din Viena, care l-au dat în urmărire internaţională într-un dosar ce vizează acuzaţii de fals de monedă şi tâlhărie calificată.

Fostul fotbalist Marius Siminic, arestat pentru tâlhărie. A dat lovitura la Viena, capitala Austriei. Aici a comis două infracţiuni în 2019. În dosar apare şi fratele fotbalistului, Călin Siminic, dar şi un fost evazionist, Sorin Balint.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, fostul jucător al  echipelor FC Bihor, FC Liberty şi Diósgyör a fost ridicat miercuri de poliţiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Bihor. Ulterior, el a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Au luat bancnote bune şi au returnat unele false

Marius Siminic este cercetat după ce la 24 septembrie 2019, ar fi păcălit un reclamant alături de Călin Siminic, Sorin Balint, Vasile Pasăre şi alte persoane neidentificate. Românii au susţinut că sunt comercianţi de aur în faţa persoanei prejudiciate, căreia i-au oferit spre vânzare lingouri de aur în valoare de 110.000 euro. Când cumpărătorul le-a adus banii, ei i-au luat susţinând că vor să verifice bancnotele. Ulterior, au returnat bancnote de 500 euro false.

Oamenii legii au arătat că grupul are o „legătură puternică” cu o tâlhărie comisă în iunie 2019 tot în Viena. Atunci, unui cetăţean i-a fost smuls din mână, „prin violenţă”, un bagaj în care se aflau peste 100.000 euro. „În acest context, Marius Siminic a avut rol important, fiind cel care a plănuit, coordonat atacul şi a supravegheat zona în care se comitea această tâlhărie”, arată procurorii austrieci.

Schimbul de date şi informaţii care a dus la arestare a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. Fostul fotbalist orădean riscă până la 15 ani de închisoare.  Siminic a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea joi. Instanţa a dispus să fie arestat pentru o perioadă de 15 zile. Mai departe, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea vor prezenta în faţa instanţei traducerea mandatului european de arestare emis pe numele bărbatului.

Fotbalistul va fi predat austriecilor

Predarea lui Siminic către autorităţile austriece ar putea fi decisă la data de 2 iulie, dar sunt şanse ca procedura să fie amânată. Jurnaliştii de la Bihoreanul anunţă că bărbatul este anchetat pentru delapidare într-un dosar aflat în ancheta poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor.

Marius Siminic

„Concret, lui Siminic i se impută că, în perioada 21 decembrie 2017 – 20 ianuarie 2018, când a lucrat ca şi consilier de vânzări pentru magazinul din Oradea al Mobexpert, şi-a însuşit şi folosit în interes personal, împreună cu directorul de vânzări al aceleiaşi societăţi, cercetat în aceeaşi cauză (n.r. - Ana Silca, prietena lui din acea perioadă), avansurile plătite de clienţi pentru mobilierul comandat.

Prejudiciul total cauzat astfel este de 848.030 lei. Pe 7 iunie 2018, Marius Siminic a şi fost reţinut, pentru 24 ore, perioadă după care a fost pus în libertate. Ancheta în caz este supravegheată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, nu este finalizată.

Cu antecedente. Cât despre ceilalţi suspecţi, Sorin Balint a fost implicat în trecut în mai multe dosare de evaziune cu afaceri petroliere, în Oradea şi Ploieşti, însă în ultimii ani despre el nu s-a auzit nimic.

Călin Siminic, fratele fotbalistului, a fost și el trimis în judecată în ultimii doi ani pentru loviri, distrugeri şi infracţiuni rutiere, însă a scăpat doar cu amenzi penale”, se arată pe ziarulromanesc.at.

Ne puteți urmări și pe Google News