Doi ani de închisoare pentru un polițist, fost şef al Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş. Acesta a primit o condamnare pentru fapte asimilate faptelor de corupție.

Fostul polițist a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu. Acesta a depistat în trafic un autocamion care transporta material lemnos fără avize de însoţire şi a menţionat în procesul verbal o cantitate mai mică decât cea descoperită.

„Curtea de Apel Târgu – Mureş a respins ca nefondat apelul formulat de un inculpat, la data comiterii faptelor comisar şef de poliţie în cadrul I.P.J. Mureş, şef al Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Mureş şi a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi cu un termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual şi uz de fals.

Prin aceeaşi decizie a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod Penal, pe o durată de 5 ani. Hotărârea instanţei este definitive”, a anunţat, luni, Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, într-un comunicat de presă.

Polițistul a fost denunțat pentru încălcarea legii

Potrivit sursei citate, pe 06.05.2016, o persoană a formulat un denunţ la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş împotriva polițistului. Conform acestui denunț şeful biroului menţionat, și-ar fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu cu ocazia unui control efectuat pe linia respectării legislaţiei silvice.

„Denunţul a fost înaintat unităţii de parchet competente, respectiv Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, la data de 04.05.2016, inculpatul, după depistarea în trafic a unui autocamion care transporta fără avize de însoţire sau documente comunitare echivalente cantitatea de 7,62 metri cubi grindă molid, nu a dispus confiscarea întregii cantităţi de material lemnos.

În acest context, inculpatul a întocmit un proces verbal în care a atestat în mod necorespunzător că în camion erau doar 2 metri cubi cherestea transportată fără documente legale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 2596 lei aparţinând inculpatului, sumă consemnată la o unitate bancară pe numele acestuia”, a precizat DGA Mureş.

La instrumentarea cauzei, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au colaborat cu poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş.