Fost ministru: Suntem mințiți. Corecțiile la fondurile pentru autostrăzi nu înseamnă bani pierduți

Fost ministru: Suntem mințiți. Corecțiile la fondurile pentru autostrăzi nu înseamnă bani pierduți

Când vine vorba de autostrăzi, autoritățile fac declarații contradictorii, iar ministrul Dan Șova este unul dintre cei care ies mereu în față.

Recent, șeful de la Transporturi a scris pe blogul propriu că nu se mai construiește autostrada Sibiu-Pitești. După ce premierul a intervenit public, precizând că aceasta va fi realizată, semnătura ministrului Șova apare pe un Memorandum aprobat de Guvern în care se vorbește despre posibilitatea ca România să piardă fonduri europene în valoare de peste 1,28 de miliarde de euro, bani care ar fi trebuit folosiți pentru construirea de autostrăzi. Comisia Europeană ar deconta cheltuielile, cu condiția ca loturile să fie date în circulație până la 31 decembrie 2015.

În Memorandum, document publicat pe forum.peundemerg.ro, există o listă cu 11 autostrăzi care vor fi construite cu bani europeni, alocați pentru perioada 2014-2020.  În document nu se face nicio referire la unul dintre proiectele considerate prioritare de Comisia Europeană, respectiv Autostrada Sibiu-Pitești. Aceasta ar debloca traficul pe Valea Oltului și tocmai de aceea este intens cerută de industriași și transportatori, fiind de o mare importanță pentru firme ca Dacia. Din lista celor 11 tronsoane de autostradă care ar putea fi construite cu fonduri europene în perioada 2014-2020, din Memorandum, lipsește exact tronsonul Curtea de Argeș-Boița, care ar fi traversat Valea Oltului. „În memorandumul aprobat în secret de Guvern se spune foarte clar că singurele tronsoane din Sibiu-Pitești care vor fi realizate din alocarea 2014-2020 sunt Sibiu-Boița și Pitești-Curtea de Argeș-Râmnicu Vâlcea. Se va face o bucată dinspre Sibiu și una dinpre Pitești, care nu se vor uni. Deci vom avea autostrada completă Sibiu-Pitești după 2020, nu așa cum se lăudau Ponta și Șova ”, arată fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare.

În plus, spune acesta, membrii Executivului denaturează adevărul atunci când afirmă că sumele care fac obiectul unor corecții financiare se pierd.

„În momentul în care ai o corecție financiară, Comisia Europeană nu-ți ia banii, ci aceștia revin în rezervorul general, de unde pot fi folosiți pentru alte proiecte”, ne-a precizat acesta.

La finele anului trecut, România avea 644 de km de autostradă și 33.545 de km de drumuri pietruite și de pământ. În Memorandumul adoptat de Guvern se precizează că alocarea pentru autostrăzi din bugetul UE pe exercițiul financiar 2007-2013 este de 1,99 miliarde de euro, din care, până la 31.12.2013, România absorbise 708 milioane de euro, adică 35,60%. Sumele pot fi cerute spre decontare până la 31 decembrie 2015, astfel că, până atunci, autoritățile trebuie să contracteze restul de 1,281 miliarde euro, altfel riscă nu doar să piardă banii, ci să achite costul lucrărilor contractate dar nefinalizate din visteria proprie.