Fost ministru de externe al României și fost președinte al Adunării Parlamentare a OSCE, Adrian Severin, a adus în discuție elemente mai mult decât interesante cu privire la recenta lichidare a generalului iranian Qasem Soleimani, motivele actului și consecințele previzibile ale acestuia.

Într-o serie de postări și dialoguri susținute pe pagina sa de Facebook, Adrian Severin este de părere că „Asasinarea generalului Soleimani nu provoacă un război, dar nici nu îl evită” și îl descrie pe general atrăgând atenția asupra unor standarde capricios consacrate de istorie: „Soleimani a fost o personalitate complexă. El este poate principalul artizan al distrugerii ISIS și Al Qaeda în Siria și Irak, dar a și susținut diferite cauze prin metode specifice terorismului. Știut fiind faptul că diferența dintre teroriști și luptătorii pentru libertate este foarte fină și adesea ușor de trecut într-o direcție sau alta. Menahem Begin a fost calificat ca terorist, înainte de a primi Premiul Nobel pentru Pace. De aceea trebuie să ne menținem câteodată la analiza tehnică, desprinsă de judecațile morale care sunt subiective și controversate. Terorismul înseamnă folosirea fricii pentru a atinge un anume scop. Scopul poate scuza sau nu mijlocul. Sau nu poate? Oricum, uciderea lui Soleimani mi-a amintit de uciderea amiralului Yamamoto în cel de al doilea război mondial. Personal nu agreez asemenea metode de purtare a războiului. Ucigând un om, oricât de talentat ar fi, nu poți schimba planul inamicului sau raportul de forțe cu el în termeni reali. Poți însă să îi creezi o stare de spirit depresivă care să meargă până la abandonarea luptei, în ciuda existenței mijloacelor pentru continuarea ei. Tehnic, acesta nu este un act de război, ci un act de terorism.”

Pe același subiect, Severin observă un aspect important din zona diferențelor de mentalități, fără de care înțelegerea actelor de politică externă ar fi doar un vis: „SUA trebuie să înțeleagă că Europa are o altă mentalitate de purtare a războiului. Ea nu consideră asasinarea liderilor inamicului ca fiind o metodă onorabilă de a te război cu acesta.”

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Te-ar putea interesa și: