Un fost component al „Generației de Aur” a RECUNOSCUT: „Da, căzusem în patima băuturii!”

Un fost component al „Generației de Aur” a RECUNOSCUT: „Da, căzusem în patima băuturii!”

Într-un interviu acordat „Gazetei Sporturilor”, fostul internațional Dorinel Munteanu a vorbit deschis despre cea mai grea perioadă din viața sa. „Timp de trei ani, am fost pe marginea prăpastiei, dar am reuşit să mă opresc la timp şi în câteva luni am scăpat de acest obicei. Acum sunt gata să revin în fotbal”, a spus „Munti”.

În cariera de jucător, Dorinel Munteanu a strâns numai puțin de 134 de prezențe în tricoul naționalei României, și a înscris de 16 ori. Este unul dintre cei mai reprezentativi jucători care au activat în slecționata „tricoloră”.

Ultima echipă antrenată de „Munti” a fost Astra Giurgiu, iar după aceea a urmat calvarul pentru fostul component al „Generației de Aur”. Dorinel și-a uimit foștii colegi din națională în momentul în care a apărut la înmormântarea regretatului Daniel Prodan, în noiembrie 2016. Conform sursei citate, fostul jucător era atunci în plin divorț de Simona, soția sa, și deja se schimbase complet. Se îngrășase, nu mai era atent la ținuta sa, în special din cauza băuturii. „Da, știu cum arătam atunci, la înmormântarea lui Didi.

Ajunsesem la 98 de kilograme de la 80, eram umflat la față, neîngrijit. Treceam printr-o perioadă foarte grea”, a declarat fostul mijlocaș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul a început prin 2014, când au apărut primele semne că eu și cu Simona vom divorța. Am început să uit de mine, am intrat în niște anturaje, mergeam des la vânătoare, acolo unde ~repriza a treia~ e cea mai importantă și cea mai lungă. Era repriza în care începea petrecerea de după vânătoare. Iar eu am început să beau tot mai mult.

Niciun divorț nu este ușor. M-a afectat foarte mult. Așa am ajuns să cad în patima băuturii. Toți îmi spuneau că trebuie să mă opresc, chiar și fiica mea, dar parcă nu auzeam pe nimeni. Problema era la mine, eu trebuia să înțeleg că eram la marginea prăpastiei şi doar singur puteam să mă opresc”.

În octombrie 2017, Dorinel s-a recăsătorit. „Mă uitam în oglindă și nu-mi venea să cred cum ajunsesem. Și într-o zi am spus ~Gata! Stop! Oprește-te!~. Nu a fost deloc ușor, dar am avut voință, ambiție, am avut-o și pe soția mea alături, la fel şi pe duhovnicul meu, părintele Crișan. Cu ajutorul lor am reuşit. Nu a fost nevoie să fac vreo cură de dezalcoolizare. Cum am făcut? Într-o zi am decis că nu mai vreau să duc acel gen de viaţă. Şi am luat-o pas cu pas, zi de zi. O perioadă mi-am propus să nu mai beau nimic până la prânz. Apoi să nu mai beau până la ora 15:00. Și tot așa, am tot împins autointerdicția până când, după câteva luni, am ajuns să nu mai beau deloc. În tot acest timp am reînceput să fac sport, să merg la sală, la alergare, împreună cu soția mea. Iar acum am ajuns iar la 80 de kilograme. Gândiți-vă că aveam 77 când jucam fotbal! Iar viața mea a revenit la normal”, a mai povestit Munteanu.

În urmă cu trei ani, „Munti” a fost condamnat 8 luni de închisoare cu suspendare pentru că a fost prins băut la volan în 2014, iar divorțul l-a adus în pragul falimentului. „Am rămas, printre altele, inclusiv fără proprietatea de la Koln, pe care a luat-o fosta soție. Nici în afaceri nu mi-a mers foarte bine. Aveam o firmă de transport unde am pierdut câteva sute de mii de euro. Dar cine nu pierde în afaceri?! Nu mai sunt la nivelul financiar la care am fost, dar e OK, nu mă plâng. Mai am o bază sportivă la Reșița și alte mici afaceri. Nu produc foarte mult, dar important e că mi-am revenit, că sunt gata să mă apuc de treabă, să antrenez, pentru că asta îmi place cel mai mult. Și, cine știe?, poate că am să pot, cândva, să îmi cumpăr iar o casă la Koln”, a mai spus fostul amre jucător, pentru „Gazeta Sporturilor”.