Fondul de pensii al sindicaliştilor iese de pe piaţă

Fondul de pensii al sindicaliştilor iese de pe piaţă

PENSII OBLIGATORII. Fondul de Pensii AG2R se va retrage de pe piaţa de pensii private obligatorii, a anunţat Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Acesta este cel de al patrulea fond care ia o astfel de decizie. Celalte trei sunt Marfin, Zepter şi MKB Romexterra. 

 „CSSPP a demarat procedura de retragere a autorizaţiei de administrare a AG2R Fond de Pensii, în urma solicitării companiei de retragere de pe piaţa pensiilor private obligatorii”, a anunţat CSSPP.

Acţionarii acestui fond sunt AG2R Prevoyance - Franţa care deţine 97% din capitalul administratorului fondului, restul de acţiuni fiind deţinute de organizaţia sindicală Cartel Alfa.

Conform procedurii, participanţii vor fi repartizaţi de către CSSPP, în mod egal, la celelalte fonduri de pensii administrate privat rămase pe piaţă. După această repartizare participanţii fondurilor care s-au retras de pe piaţă au la dispoziţie o perioadă de 90 de zile în care se pot transfera la oricare alt fond de pensii fără a plăti penalităţi.   Fondul AG2R a adunat în timpul campaniei iniţiale de aderare la numai 1.127 de participanţi. Marfin a cules 12 de clienţi, Zepter - 1.649, iar MKB Romexterra - 1.884 a adunat adeziuni de la 1.884 de persoane. Aceste fonduri erau ultimele patru din coada clasamentului întocmit în funţie de numărul de participanţi. Peste 4,15 milioane de români au devenit clienţii fondurilor de pensii autorizate pe Pilonul II.

Ne puteți urmări și pe Google News