Focar de leucoza bovinelor, în Bihor. Boala distruge organele interne
- Veronica Bursașiu
- 10 iulie 2025, 15:36
Sursa foto: agrobiznes.mdLeucoza bovinelor este o boală similară cancerului, care distruge organele interne ale animalului la fel ca leucemia la oameni. Se transmite prin contact direct cu sângele sau secrețiile animalelor infectate. Focarul a fost declarat într-o exploatație în care se cresc animale pentru comercializare. Animalele vor fi sacrificate, ele trebuiesc eliminate din efectiv.
O boală gravă, ca leucemia la oameni
Direcția Sanitar Veterinară Bihor anunță că a fost declarat un focar de leucoză enzootică bovină în Bihor. Focarul se află într-o exploatație comercială de tip A din localitatea Cuieșd,comuna Brusturi. Exploatațiile comerciale de tip A sunt unități de creștere a animalelor în vederea comercializării înregistrate legal și monitorizate de DSVSA. Leucoza este o boală neoplazică, cronică, malignă a bovinelor. Aceasta este cauzată de virusul leucozei bovine și este o problemă majoră pentru efectivele de bovine din România.

Vaci. Sursa foto: arhiva EVZ
„Leucoza enzootică bovină este o boală gravă, ca leucemia la oameni. Apar limfosarcoame, tumori în diferite organe interne și la nivel limfatic. Animalele depistate pozitiv sunt eliminate din efectiv,”, spune directorul DSVSA Bihor, Remus Moțoc. În faza incipientă este greu de depistat. Simptomele inițiale sunt scăderea în greutate a animalelor, slăbiciunea generală și anemia. După aceea se observă disfuncții ale sistemului imunitar.
Cum se transmite leucoza
Leucoza se transmite în principal prin contact direct cu sângele sau secrețiile animalelor infectate.Bovinele depistate cu această boală trebuie sacrificate, iar proprietarii sunt despăgubiți, subliniază șeful DSVSA Bihor. La fel cum se procedează și în cazul celor afectate de pesta porcină africană.În același timp, constituie un risc potențial de infecție pentru om fiind cunoscută capacitatea virusului leucozei enzootice bovine de a activa oncogene celulare implicate în cancerogeneză, scrie agrobiznes.md
Pierderile fermierilor care au asemenea focare sunt determinate de carantină. Este apoi imposibilă comercializarea laptelui și a subproduselor lactate de la animalele bolnave. Se recomandă și sacrificarea vițeilor proveniți de la mamele testate pozitiv.
„