FMI, vești bune pentru România. Se anticipează o creștere economică și în 2025, și în 2026. Există și un mare risc

FMI, vești bune pentru România. Se anticipează o creștere economică și în 2025, și în 2026. Există și un mare riscgrafic economie / sursa foto: dreamstime.com

Oficialii FMI au anunțat că România va avea o creștere economică și în acest an, și în 2026. Cu 1% în 2025 și cu 1,4% anul viitor. „FMI se așteaptă ca economia să crească gradual, la un nivel moderat, pe fondul consolidării fiscale.

FMI preconizează creștere economică în România

PIB-ul României ar urma să înregistreze o expansiune de 1% în 2025 și de 1,4% în 2026, accelerarea investițiilor finanțate prin programul „NextGenerationEU „ compensând parțial moderarea consumului privat, provocat de inflația temporar ridicată și efectele consolidării fiscale. Inflația ar urma să rămână la un nivel ridicat în următoarele 12 luni, înainte de a scădea sub marja de toleranță a BNR, până la finalul lui 2026”, se precizează într-un raport ce a fost prezentat la finalul vizitei Fondului Monetar Internațional în țara noastră.

Economiștii de la FMI estimează că riscurile la adresa perspectivelor sunt în scădere în privința creșterii economice, și în creștere la adresa inflației.

Delegația FMI

Delegația FMI Sursa foto: Gov.ro

Se menține riscul unei retrogradări a ratingului suveran

De asemenea, ei semnalează instituția financiară internațională, se menține riscul unei retrogradări a ratingului suveran al României, deoarece persistă îngrijorările privind implementarea planificatei consolidări fiscale în perioada 2025-2026 și sustenabilitatea finanțelor publice pe termen mediu, din cauza deficitului fiscal încă ridicat. Creșterea mai lentă în rândul marilor parteneri comerciali, cuplată potențial cu bariere comerciale mai ridicate, incertitudinile, și o intensificare a conflictelor regionale ar putea afecta comerțul și fluxurile de FDI (investiții străine directe).

Partea bună ar fi reprezentată de implementarea solidă a ajustării fiscale și a proiectelor de investiții finanțate cu fonduri europene, ceea ce ar întări încrederea investitorilor și ar reduce mai rapid decât se estima primele de risc, ceea ce ar avea ca rezultat o creștere economică și investiții private mai ridicate.

Cum se anticipează inflația

Riscurile la adresa inflației includ prețuri mai ridicate la energie și șocuri climatice adverse care afectează prețurile alimentelor. O creștere a salariilor peste așteptări, posibil determinată de inflația temporar ridicată, ar putea amâna proiectata normalizare a inflației de bază, avertizează FMI.

În ultimul raport al World Economic Outlook' (WEO), publicat în aprilie 2025, Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în octombrie, până la 1,6%. Pentru 2026 era estimată o creștere de 2,8%.

În ceea ce vizează inflația, FMI a prognozat că România va înregistra o creștere medie anuală a prețurilor de 4,6% în 2025 și de 3,1% în 2026.

Ne puteți urmări și pe Google News