FMI: Bulgaria va avea o creştere economică de până la 0,4% în 2010
- Adam Popescu
- 4 octombrie 2010, 15:33
Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economia Bulgariei va creşte în acest an cu 0 - 0,4%, după contracţia de 5% suferită anul trecut, în timp ce în 2011 ar putea urca cu 2-2,5%, potrivit informaţiilor transmise de Novinite.com.
"Bulgaria beneficiază de exporturi mai puternice, iar economia este pregătită pentru o recuperare graduală", au arătat experţii FMI, la capătul unei misiuni de evaluare de două săptămâni. Ei au recomandat, totodată, un control strâns al cheltuielilor, pentru a se atinge ţinta de deficit bugetar din acest an, planificat la 4,6% din PIB.
Pe de altă parte, vecinii de la sud de Dunăre au estimări mai bune pentru anul viitor, ţintind o creştere de 3,6% şi un deficit bugetar de 2,5% din PIB, potrivit draftului de buget pe 2011. Proiectul de buget va menţine impozitele şi cheltuielile la nivelul actual, pentru a susţine creşterea economică şi cererea internă.
Anterior, Executivul bulgar a revizuit ţinta de creştere economică pentru acest an la 1%, bazându-se pe exporturile în creştere. Guvernul de la sud de Dunăre a adoptat, la începutul anului, un pachet de măsuri de austeritate, îngheţând salariile bugetarilor şi pensiile.
Comparativ, România va înregistra şi anul acesta scădere economică, de 2%, iar inflaţia va ajunge la 7-8 % la finele anului în curs, din cauza creşterii TVA, potrivit ultimelor cifre comunicate de autorităţi. În 2011, se estimează o revenire la o creştere de 1,5 - 2%. Anul trecut, economia a trecut printr-o contracţie severă de 7,1%.