Florin Iordache, despre modificările la Codurile penale: Comisia nu urmărește incriminarea unor fapte

Florin Iordache, despre modificările la Codurile penale: Comisia nu urmărește incriminarea unor fapte

Președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, Florin Iordache (PSD), a declarat că comisia „nu urmărește incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raționamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat”, ci îmbunătățirea legislației penale, „prin transpunerea unor Directive europene, implementarea unor decizii ale Curții Constituționale”.

„Nicidecum Comisia nu urmărește incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raționamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat. De altfel, consecventă abordării avute și în materia Legilor Justiției, Comisia a urmărit și va urmări sporirea garanțiilor de independență ale magistraților în soluționarea cauzelor cu care sunt investiți”, conform unui comunicat de presă al deputatului PSD, Florin Iordache.

Iordache asigură, pe această cale, opinia publică, că „scopul pe care și l-a propus (comisia pe legile justiției – n.r.) este să îmbunătățească această legislație, în primul rând prin transpunerea unor Directive europene, implementarea unor decizii ale Curții Constituționale, dar și din perspectiva unor nevoi rezultate din aplicarea practică a acestora.”

De altfel, Comisia pe legile justiției, având în vedere interesul public manifestat față de activitatea acesteia privitoare la modificarea codurilor, civile și penale, „subliniază importanța contribuției și implicării reprezentanților magistraților – Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asociații profesionale – în procesul de consultare în vederea îmbunătățirii legislației în materie penală și civilă.”

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, președintele comisiei parlamentare speciale susține că  dezbaterile din cadrul Comisiei s-au purtat asupra proiectului inițial pus în dezbatere publică și transmis spre consultare, căruia i-au fost atașate pe parcurs toate inițiativele parlamentare, individuale sau de grup.