Florin Cîțu fuge de Parlament. Premierul vrea să-și păstreze scaunul fără votul de încredere

Florin Cîțu fuge de Parlament. Premierul vrea să-și păstreze scaunul fără votul de încredere

Înainte să intre la lucrările ședinței Biroului Permanent al PNL, Florin Cîțu a făcut o serie de declarații cu privire la obligativitatea de a se prezenta în Parlament pentru un vot de încredere. Florin Cîțu susține că nu este nevoie să ceară un nou vot de încredere pentru Guvern.

În interpretarea sa, este nevoie doar de aprobarea parlamentului pentru miniștrii noi pe care îi va propune, Aceasta chiar dacă, odată cu ieșirea de la guvernare a USR-PLUS s-a schimbat compoziția politică a Cabinetului.

Florin Cîțu este de părere că procedura nu are legătură cu încredea în Guvern.

„Eu voi respecta Constituția, suntem în procedură de remaniere, Constituția spune foarte clar că mergi pentru votul miniștrilor, e foarte simplu. Bineînțeles, dacă nu vor fi votați, voi veni cu noi propuneri, asta spune Constituția. Nu știu de ce avem astfel de dezbatere, Guvernul pleacă prin demisia premierului sau prin moțiune de cenzură. Eu nu-mi permit să interpretez Constituția, o aplic. Voi merge în Parlamentul României aplicând Constituția”, a declarat premierul.

Ce spune Constituția într-un astfel de caz

Procedura de numire a miniștrilor, în cazul formării unui guvern sau a remanierii, este reglementată în articolul 85 din Constituție.

„(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru”, arată Constituția.

Situația în care se află actualul guvern, condus de Florin Cîțu, este cea reglementată în paragraful (3).

Cum s-a derulat procedura până în prezent

Până în prezent, în cazul în care un partid a ieșit de la guvernare, premierii au venit în Parlament și au cerut un vot de încredere. S-a întâmplat în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, în 2007, după ieșirea de la guvernare a miniștrilor PDL și în 2014, când Victor Ponta a mers în Parlament, pentru vot de încredere, după ruperea alianței PSD - PNL.

A existat și o excepție de la regulă, de care se va prevala, probabil, Florin Cîțu. În 2006, după ieșirea PUR din guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu s-a mai cerut votul de încredere în Parlament. Noul ministrul, Varujan Vosganian, care îl înlocuia pe Codruț Sereș (PUR) în Guvern, a fost audiat în fața comisiilor parlamentare și apoi a depus jurământul.

Cel mai probabil, dacă Florin Cîțu va refuza să se prezinte în fața Parlamentului pentru votul de încredere pentru noul Cabinet, situația va ajunge la Curtea Constituțională care va reglementa procedura.

 

Ne puteți urmări și pe Google News