Florin Călinescu, un nou atac la adresa lui Nicușor Dan: Este un mincinos

Florin Călinescu, un nou atac la adresa lui Nicușor Dan: Este un mincinosFlorin Călinescu. Sursa foto Arhiva EVZ

Florin Călinescu a revenit în atenția publică cu critici dure la adresa președintelui României, Nicușor Dan, acuzând conducerea țării de lipsă de responsabilitate și de deconectare de la problemele reale ale românilor. Actorul a spus că șeful statului este un mare mincinos.

Florin Călinescu, nou atac la adresa lui Nicușor Dan

„Mi se pare ridicol. N-am chef să vorbesc despre un mincinos, președintele României. A luat o foaie de hârtie și un pix și a semnat că nu se mărește TVA-ul în timpul mandatului lui. Asta se cheamă minciună”, a afirmat Călinescu, referindu-se la o promisiune electorală pe care o consideră nerespectată.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursa foto: Captură video Youtube

Actorul a subliniat că prioritățile statului par departe de grijile cotidiene ale cetățenilor: „Nivelul de sărăcie în țară… astăzi s-a închis cercul acesta, este statul și cetățenii care sunt niște ugere de muls pentru toate fanteziile lor.”

Călinescu a mai criticat modul în care autoritățile gestionează finanțarea campaniilor electorale și responsabilitatea fiscală. „Este foarte interesant să ne spună lista cu cei care au dat 60 de milioane într-o campanie… nu știm ce socoteli s-au făcut, nu știm cine a mai candidat… parcă am trăit în altă epocă.”

„Cetățeanul e călcat în picioare”

Pe de altă parte, actorul a adus în discuție și inegalitățile din sistemul public și modul în care sunt tratate pensiile. El consideră că românii sunt călcați în picioare.

„Cetățeanul este călcat în picioare cu toată Constituția pe piept. În Constituție scrie că pensia este un drept, nu pentru ăștia cu pensii nesimțite, nu care ies la pensie la 45 de ani și așa mai departe. Asta este o mizerie.”

Florin Călinescu, despre CCR

Florin Călinescu a făcut referire și la discrepanțele între responsabilitatea unui judecător și munca fizică a unor angajați în condiții extreme, cum ar fi muncitorii pe macarale în străinătate. „Nu există nicio diferență între un judecător, ca nivel de muncă, de responsabilitate, față de un macaragiu… Vine și bați cu ciocanul câteva minute, apoi pauză. Ce e asta, mă?”

În opinia sa, cele mai înalte instituții judiciare reflectă aceste dezechilibre și lipsa de responsabilitate: „Iar cei 9 cetățeni de la Curtea Constituțională sunt expresia himalayană a acestei mizerii”, a mai punctat Călinescu la România TV.

21
1