Florin Andone a marcat chiar la debutul său în tricoul lui Deportivo La Coruna

Florin Andone a marcat chiar la debutul său în tricoul lui Deportivo La Coruna

Deportivo La Coruna a câștigat amicalul cu Villareal, scor 2-0, iar scorul a fost deschis de Florin Andone.

Atacantul român a evoluat 75 de minute și a reușit să înscrie primul său gol pentru Depor. La finalul jocului cu Villareal, Andone a primit trofeul acordat celui mai valoros jucător al meciului. În urma acestei victorii, galicienii au cucerit pentru a 20-a oară trofeul amical Teresa Herrera, organizat anual de trupa din La Coruna înaintea fiecărui sezon.

„Sunt fericit că am profitat de minutele oferite de antrenor, mai ales că aveam doar câteva zile de antrenament. Fizic sunt la 70% acum. Le mulţumesc fanilor de pe Riazor. Am avut un public foarte cald, care ne-a susţinut tot timpul. Deportivo va avea un cuvânt important de spus în acest an”, a promis Andone.