Al-Saadi Gaddafi a crescut în umbra părintelui său, dictatorul Libiei, și a fost pasionat mai mult de fotbal și petreceri decât de politică.
Când ai un tată care controlează o țară întreagă, fie ea și din lumea a 3-a, perspectivele în viață sunt nelimitate. Pentru Al-Saadi Gaddafi, băiatul cel mic al lui Muammar Gaddafi, fotbalul a fost mai important decât lumea politică și tot ce decurge din ea: bani, influență, intrigi. Cu un tată care avea în posesie resurse uriașe de petrol și sprijin internațional, Gaddafi a putut să-și vadă de hobby-uri: petreceri, femei și mașini de lux.
Însă, Al-Saadi a dus și o viață sportivă, pentru că a jucat fotbal. El n-a visat să-și cumpere o echipă din vestul Europei, ci și-a dorit să joace într-un mare campionat. Parțial a și reușit, chiar dacă mulți spun că talentul nu-l recomanda pentru acel nivel, acolo unde a ajuns datorită banilor și influenței.
Al-Saadi nu putea juca decât vârf, pentru a ieși în lumina reflectoarelor. A debutat în 1990, la formația Al-Ahly Tripoli, pentru care a marcat de 3 ori, apoi a trecut, în 1991, la Al Ittihad Tripoli. A stat aici până în 2003 și are în palmares 166 de goluri în 336 de meciuri. Libia a fost și este o țară mediocră în fotbal, iar naționala nu s-a calificat niciodată la Campionatul Mondial. La Cupa Africii a jucat doar la trei ediții, în 1982, 2006 și 2012.
Ne puteți urmări și pe Google News
Despre campionatul intern s-a spus că era centrat pe Al-Saadi Gaddafi, pentru ca atacantul să marcheze, iar echipa lui să devină campioană. Exista în acea perioadă o lege care interzicea anunțarea numelor jucătorilor la stațiile de amplificare a stadioanelor. Bineînțeles, excepție făcea Al-Saadi.
Dar fotbalistul avea ambiții mari și ținea să neapărat joace în Liga Campionilor, în Europa. În 2000, a fost în discuții cu gruparea malteză Birkirkara, participantă în preliminariile competiției, dar transferul nu s-a realizat.
Recomandările noastre
