Originar din Betsaida Palestinei, Sfântul Apostol Iacob a fost pescar, devenind prin chemarea Mântuitorului unul dintre cei doisprezece Apostoli.
Iacob a fost fiu al lui Zevedeu şi al Salomeii și frate cu Sfântul Ioan Evanghelistul.
I se mai spune Iacob cel Mare sau fiul lui Zevedeu pentru a fi deosebit de Iacob cel Mic sau Iacob al lui Alfeu.
După ce Mântuitorul i-a chemat la apostolat pe Sfântul Petru şi Andrei, i-a chemat la slujirea apostolatului şi pe fiii lui Zevedeu, Ioan şi Iacob.
Cei doi frați, cărora li s-a spus „Fiii tunetului”, pentru râvna lor față de Mântuitorul, au fost de faţă la cele mai însemnate minuni săvârşite de Acesta: Schimbarea la Faţă, învierea fiicei lui Iair, rugăciunea de pe Muntele Măslinilor.
După Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Iacob a părăsit Ierusalimul din pricina persecuţiei pornite împotriva creştinilor. Fericitul Ieronim spune că a predicat iudeilor împrăştiaţi printre alte neamuri.
Întors în Ierusalim, a suferit moarte martirică în timpul împăratului Irod Agripa, în anul 44.
Sfântul Apostol Iacob a fost bătut cu pietre, după legea iudaică, şi apoi, potrivit legii romane, a fost tăiat cu sabia.
Ucenicii sfântului i-au dus trupul în Spania, la Ira Flavia (astăzi – El Padron).
În sec. al IX-lea, sfintele moaşte au fost mutate în Catedrala din Compostella.
Recomandările noastre
