Yair Netanyahu, fiul premierului israelian Benjamin Netanyahu, a declarat, luni, că tatăl său „se amuză” de protestele în creştere împotriva lui şi a guvernului său.
„Îl distrează. Adevărul este că asta chiar îi dă putere”, a declarat Yair Netanyahu (29 de ani) la postul Israel Airwaves radio, scrie Agerpres.
„El vede imaginile pe care le vedem cu toţii, cu acei ciudaţi la proteste. Asta îl face să râdă”, a spus fiul premierului, referindu-se la costumele purtate de mulţi dintre manifestanţi.
Netanyahu jr. este cunoscut pentru modul său de exprimare fără ocolişuri şi pentru declaraţiile sale controversate.
Un tribunal israelian a ordonat duminică fiului premierului să elimine un tweet cu datele personale ale liderilor protestului, care au denunţat că au fost hărţuiţi de către susţinătorii lui Netanyahu prin telefon după aceea.
În fiecare sâmbătă în Israel de mai multe săptămâni, după apusul soarelui, se desfăşoară manifestaţii la care participă un număr din ce în ce mai mare de israelieni nemulţumiţi de „gestionarea inadecvată” de către guvern a celui de-al doilea val al epidemiei de coronavirus şi a impactului economic al pandemiei.
Manifestanţilor cu revendicări economice li s-au alăturat protestatarii politici, care îi cer lui Netanyahu să demisioneze atât timp cât se desfăşoară procesul său pentru corupţie, până când îşi dovedeşte nevinovăţia.
Pe de altă parte, în Israel au început consultările la Comisia ministerială pentru coronavirus în vederea stabilirii noilor măsuri pentru reducerea îmbolnăvirilor.
Chiar dacă rata s-a stabilizat, numărul cazurilor noi de Covid-19 trebuie redus, pentru a nu se aglomera spitalele, spun specialiștii din sănătate, informează Rador.
Se au în vedere noi măsuri, care să nu afecteze activitate economică.
Marți va avea loc o nouă reuniune a Comisiei ministeriale pentru coronavirus. Directorul proiectului național în lupta pentru combaterea coronavirus, Ronni Gamzu, a recomandat luni eliminarea restricțiilor impuse activităților comerciale în weekend.
El a cerul de asemenea ridicarea restricțiilor impuse mall-urilor.
Morbiditatea în Israel este printre cele mai extinse din lume - a atras atenția premierul Benjamin Netanyahu. El a apreciat că rata infectărilor s-a stabilizat, dar este foarte mare, aproximativ 7% din persoanele testate.
Premierul pledează pentru adoptarea rapidă a bugetului, astfel încât să fie deschis la timp anul școlar. El a atras atenția că sunt necesare fonduri pentru sistemul de sănătate în perioada de iarnă.
Directorul bugetului din Ministerul Finanțelor, David Block, a anunțat că demisionează, la câteva zile după alte două demisii din conducerea Ministerului Finanțelor.
Dacă nu există buget aprobat la nivel național, se poate cheltui proporțional din bugetul aprobat anterior, 1 la 12. Dacă nu va fi adoptată legea bugetului până în 25 august, Parlamentul se autodizolvă.