Fiul celui mai SÂNGEROS dintre capii MAFIEI SICILIENE a făcut o declaraţie care a REVOLTAT întreaga Italie | FOTO
- Mara Vintila
- 8 aprilie 2016, 13:45
Fiul celui mai sângeros dintre capii mafiei siciliene, Salvatore “Toto” Riina, a stârnit un val de indignare în Italia după ce a declarat în cadrul unui interviu că a avut o copilărie “plăcută” şi a refuzat să condamne organizaţia criminală.
Giuseppe Salvatore Riina a scris o carte despre cum e să fii fiul celui mai căutat om din Italia. Fiul lui Riina, zis "Salvo", a fost achitat de tripla omucidere de care a fost acuzat, chiar dacă la vremea respectivă era minor, alături de fratele Giovanni, condamnat în schimb la închisoare pe viaţă pentru acelasi delict.
Nu doar că nu şi-a criticat tatăl, dar a şi refuzat să ateste existenţa mafiei siciliene, declarând sceptic: “ar putea fi totul sau nimic”. În timpul interviului, Giuseppe Salvatore Riina nici nu a clipit când i s-au arătat imagini cu urmările bombelor ce i-au ucis pe Falcone şi Borsellino. El a spus că a avut o copilărie plăcută şi că circumstanţele neobişnuite au unit familia sa, relatează Daily Mail.
Politicienii italieni au condamnat postul de televiziune RAI pentru realizarea interviului, iar top managerii au fost citaţi să se prezinte în faţa comisiei anti-mafia din Parlament.
Tatăl de 85 de ani al lui Giuseppe, supranumit “Bestia”, a fost arestat în 1993 şi ispăşeşte mai multe condamnări la închisoare pe viaţă, inclusiv pentru că a ordonat uciderea, în 1992, a magistraţilor anti-mafia Giovanni Falconi şi Paolo Borselino.
Anchetatorii estimează că peste 1.000 de persoane au fost ucise în războiul mafiot din anii ’80 după care Riina senior a devenit liderul suprem al Cosa Nostra.