Finlanda - Parlamentul aprobă dinainte intrarea în NATO

Finlanda - Parlamentul aprobă dinainte intrarea în NATOSursa foto: arhiva EVZ

Confruntat cu întârzierea impusă de Turcia şi Ungaria şi pentru că vin alegerile pe 2 aprilie, care vor atrage o perioadă de incertitudine, Parlamentul finlandez a început marţi examinarea legii de aderare la Alianţa Nord-Atlantică. Textul a fost votat miercuri.

Cu o majoritate zdrobitoare, Parlamentul finlandez a aprobat miercuri dinainte intrarea istorică a ţării nordice în NATO, pentru care mai sunt necesare ratificările din partea Ungariei şi Turciei. Deputaţii finlandezi au aprobat prin vot o lege care autorizează intrarea Finlandei în alianţa militară occidentală, cu 184 de voturi pentru şi 7 împotrivă.

Se apropie alegerile

Consecinţă directă a invadării Ucrainei de către Rusia, intrarea Finlandei sub umbrela NATO va pune capăt unei jumătăţi de secol de neutralitate forţată de Moscova, apoi trei decenii de nealiniere militară. Cu alegeri programate pe 2 apprilie pentru guvernul prim-ministrei Sanna Marin, Helsinki voia să evite un vid politic pentru a putea prinde trenul NATO din mers, o dată ce va fi obţinut acordul Ankarei şi Budapestei.

Inclusiv, dacă va fi nevoie, fără a aştepta Suedia vecină, candidată şi ea de anul trecut, dar confruntată cu un blocaj al Turciei. Spre deosebire de intrarea Suediei, intrarea Finlandei este văzută favorabil de Ankara.

Ca şi la un vot preliminar în luna mai 2022, care a dus la un plebiscit cu 188 de voturi pentru din 200, rezultatul votului din Parlamentul finlandez era neîndoielnic. Sprijinul partidelor era cvasi-unanim, inclusiv al celor care mai erau defavorabili NATO înaintea invadării Ucrainei, potrivit lesoir.be

Doar o mână de deputaţi de extrema stângă şi de extrema dreaptă au votat împotrivă, invocând lipsa unei asigurări că nicio armă nucleară nu va fi amplasată pe teritoriul finlandez. Adoptarea legii finlandeze nu înseamnă că Helsinki va intra automat după ratificarea de către Ungaria şi Turcia.

Dar ea poate merge apoi foarte repede, după ratificarea de către preşedintele pro-NATO Sauli Niinistö şi trimiterea documentelor de ratificare la Washington. După ce au fost suspendate de Turcia pe fondul unor incidente diplomatice cu Suedia, negocierile între cele trei ţări privind intrarea în NATO urmează să se reia pe 9 martie la Bruxelles.

 

(Traducerea Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News