Finalul unei tradiţii sângeroase. Ultima coridă a avut loc la Barcelona| FOTO

Finalul unei tradiţii sângeroase. Ultima coridă a avut loc la Barcelona| FOTO

Barcelona a fost aseară gazda ultimelor lupte cu tauri, înaintea intrării în aplicare a unei decizii istorice.

Ultima seară de coride a strâns peste 20.000 de spectatori în celebrul ring "La Monumental", singurul din întreaga regiune. Biletul de intrare nu a fost deloc ieftin, ajungând pe piaţa neagră până la 3.500 de euro. Decizia Parlamentului regional al Cataluniei de a interzice coridele a împărţit populaţia în două tabere. Tensiunea dintre amatorii de coride şi militanţii pentru drepturile animalelor a vibrat şi înaintea ultimei lupte de aseară. Pe de o parte, unii susţin că luptele sunt sângeroase, crude şi demodate, în timp ce alţii le consideră o tradiţie naţională. Ultima reprezentaţie a fost scăldată în sânge: trei dintre cei mai populari matadori din Spania au ucis şase tauri. După fiecare luptă, taurii au fost legaţi de nişte cai şi târâţi din arenă, în ropotele de aplauze ale mulţimii.

La finalul coridei, spectatorii i-au purtat pe braţe pe matadori, înfăşuraţi în drapelele Cataluniei, şi scandând "Libertate". Catalonia este a doua regiune din Spania care interzice tradiţionala luptă cu tauri, după Insulele Canare, în 1991. Hotărârea a fost susţinută şi de vedete precum Pamela Anderson şi Ricky Gervais. Oficial, decizia trebuia aplicată de la începutul anului viitor, însă conducerea Arenei El Monumental din Barcelona a anunţat finalul deoarece luptele nu strângeau suficienţi spectatori. Arena Monumental, inaugurată în anul 1914, este unica unde au loc coride în regiunea catalană. De la inaugurare, aici s-au purtat aproximativ 1.000 de lupte.

Ne puteți urmări și pe Google News