Calendar creștin ortodox, 1 iunie. Filosoful care a murit pentru „Iisus al lui”

Calendar creștin ortodox, 1 iunie. Filosoful care a murit pentru „Iisus al lui”Sursa: Arhiva EVZ

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful s-a născut la începutul secolului al II-lea (100-110) ca fiu unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina.

După colonizarea romană din anul 70, Sichemul s-a numit Flavia Neapolis, iar astăzi se numește Nablus.

Crescut în păgânism, din tinerețe Iustin a fost atras spre filozofie, astfel va cerceta conceptele filosofice ale vremii. Întâlnirea cu un bătrân creștin și discuția purtată cu acesta, îi trezește interesul pentru creștinism.

Tânărul se convertește în anul 130 sau, după alții, 133, apoi merge la Roma, unde își petrece a doua parte a vieții. Aici deschide o școală de doctrină creștină, printre elevii lui numărându-se Miltiade și Tațian.

Tot aici, Sfântul Iustin are ca adversar violent pe filosoful cinic Crescens, din cauza căruia, se spune, ar fi și murit.

Despre moartea martirică a Sfântului Iustin ne relatează o scriere de la sfârșitul secolului al II-lea, intitulată „Actele Sfântului Iustin și ale celor împreună cu el”.

De aici aflăm că Sfântul Iustin a fost dus, împreună cu alți șase creștini, în aula prefectului Tulius Rusticus.

La început, este invitat de prefect să se închine la zei și să asculte de împărat. El nu primește, spunând că este creștin. Cum prefectul insistă, Iustin dă un răspuns memorabil: „Nici un om în toate mințile nu abandonează Adevărul pentru eroare”.

Sunt întrebați, apoi, pe rând, ceilalți creștini. Cum și ei refuză să aducă jertfe idolilor, sunt cu toții condamnați la moarte.

Martirizarea Sfântului Iustin a avut loc în vremea lui Marc Aureliu, între anii 165-166. Biserica Ortodoxă îi pomenește amintirea la 1 iunie, iar cea Catolică la 14 aprilie.

Ne puteți urmări și pe Google News