Filmul românesc care unește generațiile. Apare în curând în cinematografe

Filmul românesc care unește generațiile. Apare în curând în cinematografeCinematograf. Sursa foto: Pixabay

Un nou film în cinematografe. Anul acesta, Crăciunul vine mai devreme pentru iubitorii filmelor de familie: „Crăciun cu Ramon” ajunge în cinematografele din România pe 1 decembrie 2025. Pavel Bartoș revine în rolul lui Ramon, într-o poveste plină de umor, emoție și spirit autentic de sărbători, promițând să cucerească întreaga familie.

Un nou film în cinematografe

După succesul primului film „Ramon”, care a atras mii de spectatori, personajul interpretat de Bartoș se întoarce într-o continuare naturală, regizată de Jesús del Cerro, același care a adus pe marele ecran și primul film.

„Crăciun cu Ramon este filmul de Crăciun pe care l-ai așteptat de ani de zile”, a declarat actorul.

Povestea urmărește aventurile lui Ramon, acum mai matur și pregătit pentru noi responsabilități, în timp ce Sonia, soția sa, interpretată de Andreea Vasile, este însărcinată.

Filmul combină umorul cu suspansul și se concentrează pe valori esențiale precum prietenia, generozitatea și iubirea. Alături de Ramon, cei trei prieteni fideli (Bogdan Farcaș, Iulian Postelnicu și Bogdan Horga) aduc energie, comedie și o doză sănătoasă de voie bună.

Cine joacă în film

Din distribuție mai fac parte Alina Chivulescu, Adrian Titieni, Anisia Gafton, Paul Ipate, Sorin Tofan, Răzvan Vicoveanu, Alexandru Minculescu-Mincu și Ana Maria Calița. Copilul Anastasia Haiducu, în vârstă de 12 ani, completează distribuția cu inocență și emoție autentică, fiind aleasă în urma unui casting la care au participat aproape 150 de copii.

Crăciun cu Ramon

Crăciun cu Ramon. Sursa foto Studio Indie

Jesús del Cerro, regizorul filmului, subliniază importanța producțiilor românești de Crăciun: „România are nevoie de filme locale de sărbători, cu umor românesc și povești în care toți se pot regăsi. Am vrut să creăm un film care să unească copii, părinți și bunici, oferindu-le o poveste sinceră, plină de emoție, iubire și bucurie.”

Unde s-a filmat

Filmarile au avut loc timp de 21 de zile, în Oradea și București, în mijlocul unei ierni autentice, cu ninsoare reală, lumină și decoruri ce redau perfect atmosfera Crăciunului. Orașul Oradea a devenit, pentru câteva săptămâni, un decor de basm: străzile luminate, Târgul de Crăciun și clădirile istorice au completat magia filmului.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, care a surprins culorile și lumina specifică sărbătorilor, iar scenografia a fost creată de Luminița Mustață. Producția este realizată de Comic Entertainment și Studio Indie Production, distribuită de Vertical Entertainment, cu sprijinul Asociației Culturale Filmstitute.

Filmul beneficiază și de susținerea unor parteneri și sponsori importanți, printre care Coca-Cola, Wolt, Tuborg, DoubleTree by Hilton Oradea, Pro TV și Magic FM, care au contribuit la realizarea acestei povești de sărbători.

Cu umor, tandrețe și magie autentică, „Crăciun cu Ramon” se anunță a fi un film simbol al sărbătorilor românești, un mesaj despre oameni buni, gesturi simple și bucuria Crăciunului simțit cu adevărat, nu doar văzut pe ecran.