„Touch me not” - filmul care îți insultă imaginația

„Touch me not” - filmul care îți insultă imaginația

Duminică seară s-au împărțit, direcționat sau risipit, depinde din ce unghi privești, premiile Oscar. N-a mirat probabil pe nimeni că filmul câștigător - „The Shape of Water” - spune povestea de dragoste sau, mă rog, o poveste a unui cuplu ieșit din comun: o femeie mută și un bărbat-amfibie. Ajung să se înțeleagă prin semne, iubirea triumfă într-o lume sugrumată încă de reguli și dogme, icoane vechi și tabuuri.

Doar nu era să sufle statueta povestea unei fetițe ucise, ai cărei asasini scapă nepedepsiți și a cărei mamă, bătăioasă, se zbate pentru demascarea lor. Un astfel de scenariu nu poate avea loc decât în realitate. De ce să ne încărcăm inimile cu astfel de banalități? În America mor anual zeci de elevi, mitraliați de produsele unei societăți lăudate din Tataristan până-n Antarctica, via București. Fiecare are câte o istorioară emoționantă... Chiar vreți să le vedeți pe toate aureolate cu Oscar?

Așadar, trecând peste umorile corectitudinii politice de peste Ocean, să ne oprim, într-un arc bine întins între România și Germania, la umorile europene. Pentru că, fapt deloc de neglijat pentru noi - popor sărac, întârziat și veșnic agățat de periferii - , Ursul de Aur câștigat de Adina Pintilie la Berlin cu filmul „Touch me not” este un eveniment notabil.

E adevărat, s-a consumat înainte de Oscar, dar, să fim serioși!, când România primește un premiu, mai ales o coroniță de la nemți, mi se pare firesc să trâmbițăm în toate zările performanța. Și, până la urmă, de ce să nu ne lăudăm și noi cu filmul Adinei Pintilie?

Ne puteți urmări și pe Google News

E regizoare română, directorul de imagine este o compatrioată, ce mai contează că restul actorilor sau al voluntarilor nu sunt din patria lui Sergiu Nicolaescu? Să ne mândrim și noi cu ursul teutonilor! Singura chestiune spinoasă este legată de conținutul filmului. Ar fi vorba de explorarea sexualității, o explorare de un curaj nebun, altoit pe o oarecare greață, spun cârcotașii.

Dar există vreun domeniu la care românii să nu se priceapă? Nici n-au văzut filmul și știu deja, clipind miop la afișul dezgropat de pe net, că este imoral să premiezi o idee adusă la viață prin numere de masturbare. Aveți, domnilor și doamnelor, răbdare! Să vedem mai întâi capodopera. Eu, personal, am încercat să aflu povestea lui „Nu mă atinge-mă” inclusiv de la Adina. Pintilie, bre, cum cine-i Adina? N-am primit niciun semn.

Am bătut apoi la ușa unor regizori care, gândeam eu, sigur știu cu ce se mănâncă Ursul de Aur. Horațiu Mălăele mi-a tăiat-o scurt: „N-am văzut, onorabile, nu cunosc. De unde să iau filmul? Ca sămi dau cu părerea și să te mai luminez și pe tine, trebuie să-l văd. Dar e bine, am luat premiul, e bine”.

Timp de câteva zile, subiectul „Touch me not” m-a măcinat ușor. Mi se părea bun titlul. Am scotocit după scurte secvențe video, să mă elucidez. N-am găsit filmul. Apoi, am uitat... Ieri, însă, țăcănit de iubirea dintre femeia mută și bărbatul-amfibie, mi-a picat fisa: o sun pe Irina Margareta Nistor.

Dacă nici această doamnă distinsă n-a văzut minunea „Nu mă atinge-mă”, mi-am spus, înseamnă că n-a văzut-o decât Adina. Care nu-mi deschisese ușa. Ocolind un pic prin ograda unchiului Oscar, am ajuns și la Ursul de Aur. „Sigur că am fost la Berlin. Am văzut filmul. E bine făcut. Are însă - cum să vă spun? - și niște părți... excesiv de explicite. Mă gândesc că, dacă vrei să afli lucruri despre anatomia omului, te duci la Medicină, nu faci filme.

Pentru mine, «Touch me not» a fost o modalitate de încălcare a intimității. Eu nu vreau să văd toate acele organe, prefer să mi le imaginez. Or, prin expunerea lor excesivă, filmul îmi insultă imaginația! Pe de altă parte, să nu uităm că premiul a fost acordat într-o țară unde asta se cere, asta vor oamenii să vadă, chestii diferite, altfel...

În rest, mult curaj și un amestec de ficțiune cu documentar în care rolurile sunt interpretate nu doar de actori, ci și de voluntari”. Iată o opinie a unui specialist care a și văzut filmul! Dezarmant de sinceră, aș spune. „N-am fost șocată, am depășit faza”, a completat, amabilă, Irina Margareta Nistor. „Touch me not” i-a insultat însă imaginația. Oare câți români cu imaginație vor vedea filmul Adinei Pintilie? Nu știu, dar promit să revin cu un comentariu imediat cum îl văd.

PS: Am aflat, pe surse, că, în curând, se va organiza o vizionare pentru reprezentanții presei. Și sunt, recunosc, un pic tulburat. Vom sta oare băieții cu băieții și fetele cu fetele sau cum s-o nimeri, adică civilizat, dezinvolt, politically correct?