Thrillerul psihologic „Nu există ţară pentru bătrâni“, pentru care fraţii Coen au fost premiaţi, va fi de vineri pe ecrane.
De trei zile, „No Country for Old Men“ (pe ecranele româneşti de mâine, sub titlul „Nu există ţară pentru bătrâni“) ocupă, în ochii Academiei Americane de Film, poziţia de cel mai bun film al anului, poziţie întărită şi de Oscarurile pentru cea mai bună regie, cel mai bun actor într-un rol secundar (Javier Bardem) şi cel mai bun scenariu (adaptare). Thrillerul psihologic al fraţilor Coen este un film cu tentă noir despre violenţa iraţională. Uneori, fraţii Coen sunt inspiraţi de Homer („O brother where are thou?“). Alteori fac un remake („Ladykillers“). O dată au lucrat la scenariu împreună cu Sam Raimi („The Hudsucker Proxy“). Cel mai adesea îşi scriu, însă, singuri povestea. Cu „No Country for Old Men“ înregistrează însă o premieră: scenariul lor e bazat pe romanul omonim al lui Cormac McCarthy. Cu fraţii Coen însă, personajul său negativ ajunge unul dintre cei mai fioroşi şi mai interesanţi ucigaşi ai ecranului. Anton Chigurh (Sugar?!) devine instantaneu un clasic care va bântui de-acum încolo imaginarul cinematografic, mai ales că forţa sa distructivă a rămas neînfrântă.
Motorul: o valiză cu bani Când Llewelyn Moss (Josh Brolin) descoperă întâmplător scena unei tranzacţii de droguri eşuate şi valiza de bani de rigoare, porneşte, fără să ştie, maşinăria de neoprit, care e Anton Chigurh (Bardem). Moss decide să păstreze banii cu orice preţ şi e perfect conştient că mişcarea sa are grave consecinţe, nu ştie însă forţa oponentului său. Nici Chigurh nu zăboveşte vreo clipă să-şi măsoare prada. Două personaje tragice, cei doi sunt puşi în mişcare şi în opoziţie de scopurile lor diferite. Aproape complet pe margine, şeriful Ed Tom Bell (Tommy Lee Jones), mereu în urma întâmplărilor cu cel puţin un pas, nu poate decât să le comenteze traiectoriile. Însă tragedia e „frustrantă“, fiindcă marea confruntare dintre cei doi - aceea din care se alege „câştigătorul“- nu are niciodată loc. Violenţă iraţională Ce face din „No Country for Old Men“ un film distinctiv nu este neapărat violenţa iraţională care îneacă povestea, fiindcă nu numai Tarantino, dar şi ştirile ne-au obişnuit cu această „convenţie“. Nu este nici perplexitatea cu care omul legii priveşte răul pur încarnat în cei pe care îi urmăreşte- deşi, de data aceasta, răul are o dimensiune specială, definită, printre altele, ca „lipsă de umor“. Este felul în care filmul restaurează tragedia, foarte aproape de sensul ei clasic. Este felul în care rupe cu tradiţia americană în care omul este totdeauna stăpân pe destinul său, capabil să întoarcă în orice clipă sorţii în favoarea sa. Este felul în care, deşi restaurează tragedia aproape de sensul clasic, personajele alunecă pe lângă problemele şi alegerile morale nu doar fără a le numi, dar şi fără a le da un rol în demersurile pe care le fac. Este felul în care dinamitează problema motivaţiei, lăsând în locul ei doar convenţiile cinematografice. Nu trebuie ratat cu niciun preţ. Filmul are premiera mâine la Hollywood Multiplex, Movieplex şi Cityplex, din Capitală, şi la Cinema City, din Timişoara şi Iaşi.
Recomandările noastre
