Fiica lui Hagi, expoziție de pictură la București. Fostul internațional are motive să se mândrească
- Ionel Sclavone
- 25 iulie 2021, 12:32
Kira Hagi, fiica fostului internațional Gică Hagi, a expus într-o expoziție de artă, pe care a intitulat-o „Sound of silence”.
Despre Gheorghe Hagi se poate spune că este un tată fericit, având în vedere că fiica sa a reușit din punct de vedere profesional. Joi seară, a avut loc vernisajul primei expoziții cu lucrările de artă ale fiicei sale, Kira. Aceasta și-a intitulat proiectul, la care au mai fost expuse lucrările unei alte artiste, „Sound of silence”.
Despre Kira Hagi, în vârstă de 23 de ani, se știe că a absolvit Academia de Teatru si Film de la New York. Acum tânăra este implicată într-un proiect artistic alături de Sabina Legănaru – antreprenoare, absolventă UNArte București.
Pe de-o parte este vorba despre Sabina Legănaru – absolventă UNArte București, cu o licență și un master în pictură – iar pe de altă parte de Kira Hagi – actriță, absolventă a Academiei de Film din New York și a Școlii Britanice din București, cu aptitudini CIE Advanced Level în Artă și Design.
Expoziția va fi deschisă timp de o lună, în perioada 22.07.2021 – 21.08.2021, la Galeria Galateca, iar intrarea va fi liberă.
Kira Hagi a început să picteze în America
Mai mult, Kira Hagi a decis să deschidă si o pagina de Facebook dedicată lucrărilor sale, pentru cei care doresc să vizualizeze o parte dintre acestea și care nu au posibilitatea să ajungă la expoziție. Primele ei tablouri au fost pictate în Statele Unite ale Americii, acolo unde fiica lui Hagi a facut facultatea. În septembrie 2019, Kira Hagi a avut prima expoziție personală de pictură, după ce a revenit din Statele Unite și cu o diplomă „CIE Adanced Level Art & Design”.
„Pictez de când mă știu! Este mai mult decât un hobby, este o altă formă de a mă exprima și nu aș ști să deosebesc ceea ce simt, fie că sunt în fața camerei, pe scenă sau în fața unei pânze albe. Sentimentul e același”, scria, zilele trecute pe Facebook, Kira Hagi.
Fiica fostului mare internațional român are la activ mai multe piese de teatru și filme în care a jucat, în ultimii ani. Printre acestea se numără „București, te iubesc!” (2014), „Dream Girl” (2015), „By the Book” (2016), „Fragile” (2017 / a fost și producător), „Breaking” (2017 / s-a ocupat doar de decoruri), „Prego” (2018 / a fost doar asistent de producție), „Intre chin și Amin” (2019) și „Plain Jane and the Dating Game” (post-producție / a fost și regizor asistent).
Sursa foto: Facebook Kira Hagi