Peste jumătate de milion de britanici au manifestat sâmbătă în apropierea parlamentului de la Londra pentru a cere convocarea unui nou referendum privind Brexitul.

În frunte cu primarul laburist şi eurofil al Londrei, Sadiq Khan, manifestanții au pornit într-un marş dinspre Hyde Park către sediul Camerei Comunelor, unde se desfăşura o şedinţă extraordinară a legislativului, chemat să se pronunţe prin vot asupra acordului de retragere din UE pe care premierul conservator Boris Johnson l-a convenit săptămâna aceasta cu Bruxellesul.

Deputaţii au votat favorabil în cele din urmă un amendament prin care votul asupra acordului este amânat până la adoptarea legislaţiei de implementare a Brexitului. Rezultatul votului ce amână adoptarea acordului de retragere din UE a fost primit de protestatari cu strigăte de bucurie. „Este formidabil, asta îndepărtează Brexitul”, a reacţionat un protestatar, care în plus şi-a manifestat speranţa să cadă guvernul Johnson.

În rândul londonezilor care doresc ieşirea din UE votul din Camera Comunelor a fost primit cu consternare, remarcă reporterul agenţiei France Presse. „Sunt dezgustat, este o ruşine! Încă o amânare, este îngrozitor”, spune un britanic.

Premierul Boris Johnson a declarat că nu va negocia nu UE nicio nouă amânare a Brexitului, deşi, potrivit opoziţiei, el ar fi obligat prin lege să facă acest lucru ca o consecinţă a adoptării acelui amendament, scire Agerpres.

Te-ar putea interesa și: