Fiecare român cu durerea lui. „Poveste fără titlu”

Fiecare român cu durerea lui. „Poveste fără titlu”

Am ezitat puțin, ce subiect să aleg: politic pentru că traversăm (sau continuăm?) o perioadă de tranziție la mai multe nivele, sportiv (unde sinceră să fiu tenisul pe care-l iubesc aș vrea să fie prezent întrun procent mai mare în buletinele de știri sportive).

 Așa cum ne place nouă să spunem despre noi, românii se pricep la toate: politică, fotbal (în cazul meu tenis) dar cred că cel mai bine ne pricep să ne punem cenușă în cap.

Dar cred că asta este altă poveste.. și pentru că tot vorbim de poveste, o să încerc să vă spun o povestioară bazată pe fapte reale, dar cel mai important lucru, nu îmi aparține am auzit-o cu foarte mulți ani în urmă, povestea pe care am purtat-o cu mine în toată această perioadă, și pe care aș vrea să v-o spun și vouă....

Povestitorul este un preot, iar întâmplarea a avut loc undeva la țară, unde obiceiurile se mai țin încă. În multe regiuni din țară se merge cu Steaua, pentru cei care nu știu, băieții merg în grupuri în gospodăriile oamenilor pentru a împărtășii credincioșilor vestea

Ne puteți urmări și pe Google News

Nașterii lui Mesia:

Steau sus răsare

Ca o taină mare

Steaua strălucește

Și lumii vestește

Și lumii vestește

Că astăzi Curata

Preanevinovata

Fecioara Maria

Naște pe Mesia

Naște pe Mesia...

Pe lângă colind, copiii își fac din lemn o stea, iar în colțuri pun fotografii cu sfinți.

Preotul a fost surprins plăcut, când a constatat că una dintre poze îl înfățișa pe Mihai Eminescu și-l întreabă pe băiețelul care ținea Steaua:

„Dacă îmi spui cine este cel din poză (și a arătat-o pe cea cu Eminescu), îți dau coșul ăsta plin cu nuci”.

Băiețelul se uită la Eminescu, se uită la preot, ridică resemnat din umeri și spune: Nu știu, probabil un SFÂNT! Vă doresc și îmi doresc ca în Noul An să fim mai buni și mai onești cu noi înșine.

                                                                  Nicoleta Baciu

„Justiție interbelică”

Just ar fi să se înființeze grupări de jurați, dintre cei mai corecți contribuabili care să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției magistraților reclamați de cetățenii nemulțumiți de sentințele lor.

De asemenea, ar fi necesar să se stabilească termene cât mai scurte pentru anchete și trecerea dosarelor prin toate instanțele până la pronunțarea sentințelor definitive. Cei care întârzie rezolvarea anchetelor și a judecăților să fie sancționați pentru lipsă de profesionalism și dispreț față de cetățenii care le asigură salariile. Totodată, magistrații din instanțele inferioare care au pronunțat sentințe diferite de cea definitivă dată de instanțele superioare, să fie înlăturați pentru totdeauna din sistem ca incompetenți ca să nu spun corupți. Poate că în acest mod societatea românească se poate alătura statelor cu adevărat civilizate. Astfel, vom asista la apariția unor grupări (ca cele italiene, islamice etc) care-și vor face singure dreptate, iar în țară se vor amplifica violențele și se va instala haosul.

Vă prezint un exemplu real de corectitudine a unui procuror din perioada interbelică. În 1938, cetățeanca Filofteia Pulpea, văduvă din Primul Război Mondial, locuitoare a Slănicului de Muscel (se poate verifica autenticitatea persoanei) încredințează văcuța sa unui cioban la munte. Toamna, acesta îi aduce o piele de bovină precizându-i că animalul ei a fost ucis de urs. După câteva luni, un cunoscut a informează că a zărit văcuța ei în curtea unui cetățean din satul vecin, Vlădești. Văduva se duce acolo, își recunoaște animalul și depune plângere la procurorul de la Judecătoria Câmpulung. Aceste îl trimite imediat pe executorul judecătoresc la fața locului să-i dea văcuța văduvei dacă răspunde la chemarea acesteia. Este exact ceea ce s-a petrecut, urmând ca litigiul să se tranșeze între cioban ca vânzător și cumpărător, fapt care nu s-a mai întâmplat.

În zilele noastre rezolvarea ar fi durat ani de zile până când animalul „dispărea” cu adevărat, iar cauza se prescria?!!!!!

                                                        Contribuabil român,                                                         Viorel Liviu Nițescu

„Câteva propuneri”

Stimată Redacție,

Mă numesc Durnescu Ion, am etatea de 91 de ani, sunt invalid din cel de Al Doilea Război Mondial și colonel în Rezervă. Locuiesc în orașul erou Mărășești, jud. Vrancea. Beneficiind de Rubrica de sâmbătă, permiteți-mi să fac câteva propuneri:

1.Respectul față de legile Țării în toate domeniile;

2.Respectul Cetățeanului și apărarea lui;

3.Liniște și pace și respect între cele două Instituții ale Statului;

4. Cel mai dureros aspect care îl primim din partea unor medici la consult. Să se schimbe în tradiții românești;

5. Prin dumneavoastră rugăm conducerea țării să-și mai amintească de sacrifiicile ostașilor români pe Front pentru Apărarea Țării;

Le doresc tuturor conducătorilor Țării sănătate în noul an. Preocuparea dumnealor să fie mai mult în interesul celor care i-au votat. Iar dumneavoastră Presa, un an bun și succes în toate domeniile.

La mulți ani!

                                                           Cu deosebit respect,                                                            Ion Durnescu, Col (R)

Dragi cititori,

Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Cea mai interesantă epistolă -Scrisoarea săptămânii - va fi premiată cu un abonament pe trei luni la EVZ.

Vă rog să treceți și un număr de telefon, pentru a vă putea contacta ușor. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!

Simona Ionescu,

redactor șef