Fiecare român cu durerea lui. „Cetățenii sunt hotărâți să se implice în actul de conducere a țării”
- Adam Popescu
- 23 mai 2015, 00:00
Manifestările cetățenilor din 8-9 mai 2015 împotriva defrișărilor ilegale și abuzurilor din domeniul retrocedărilor dovedesc faptul că, animați de obiectivele majore ale „Revoluției bunului simț și al lucrului bine făcut” ce a început la 16-09-2014, odată cu alegerea președintelui Klaus Iohannis, cetățenii sunt hotărâți să se implice în actul de conducere a țării pentru a stopa în timp util orice acțiune diabolică a unor politicieni și acoliții lor îndreptată împotriva interesului public și în total dispreț față de poporul suveran.
În acest fel, cetățenii au spus din nou un „NU” hotărât hoției, corupției și folosirea puterii în interesul personal sau de grup prin autoritarism și discreționarism. Pentru ca ce vom reconstrui să fie garantat și ireversibil, „Poporul suveran” trebuie să-și asigure dreptul legitim privind controlul și sancțiunea actelor și faptelor aleșilor pe tot timpul exercitării mandatelor vremelnic încredințate. În acest fel (sens) se impune ca Instituția Avocatul Poporului să devină o instituție supremă aleasă direct de „Poporul suveran” prin Referendum Național, fiind independentă și apolitică. Instituția Avocatul Poporului va funcționa ca o formă a democrației participative organizată, prin care „Poporul suveran” își exercită dreptul său „legitim” privind controlul și sancțiunea actelor și faptelor aleșilor precum și instituțiilor alese pe tot parcursul exercitării mandatelor încredințate. Cât privește încercarea unor parlamentari de a fi legiferată interzicerea încătușărilor și a arestului preventiv pentru cei din zona politică, deși o consider umană, ea este inaplicabilă în mod discriminatoriu. Iată motivul pentru care ar trebui eleborată o lege specială prin care să se legifereze dreptul oricărui cetățean român la actul de clemență, prin care, pentru prima faptă penală fără risc major pentru societate să fie cercetat în stare de libertate și să execute pedeapsa prin muncă sau servicii în interesul societății. Răspunderea materială va fi inprescriptibilă pentru recuperarea pagubelor în totalitate și timp util. Ideile mele fac parte dintrun proiect minimal de țară pe care l-am trimis președintelui țării și pentru care am primit o scrisoare de mulțumire.
Ghețău Ștefan, Vaslui
Scrisoarea săptămânii. Sunt pericole peste care trecem în mod conștient
„Şase” este nu numai un banal număr, dar şi un termen convenţional de argou, preluat - din bravadă - în mediul tinerilor din generaţia mea şi nu numai a ei şi este, de fapt, sinonim pentru “atenţie!”. Asadar, atenție, oameni buni!
Ce ne-au învăţat dintr-un început mamele noastre când eram de-o şchioapă şi apoi învăţătorii şi profesorii noştri în legătură cu păstrarea igienei personale şi, în consecinţă, a sănătăţii? Esenţială era (şi este) spălarea mâinilor când ne întorceam acasă de la joacă ori de la şcoală. Am rămas cu acest bun obicei, devenit automatism, până în ziua de azi, la vârste apreciabile, când revenim acasă din oraş şi ne pregătim să ne aşezăm la masă.
Şase! Lucrăm la serviciu, colindăm prin magazinele oraşului, călătorim în mijloace de transport în comun printre sute de mii de călători pe zi ș.a.m.d. Vă daţi seama câte milioane de microbi periculoşi sunt activi pe mâinile noastre?
Dezvoltarea excepţională a tehnologiei informaţiei nu a adus, din păcate, numai progres în viaţa oamenilor, dar şi neajunsuri. Multe, adevărate pericole pentru sănătate, dacă nu se găsesc mijloacele de protecţie necesare. Sunt pericole peste care trecem în mod inconştient cu vederea, fiind total absorbiţi de largile posibilităţi oferite de tehnologie, care se deschid în faţa noastră şi le putem stăpâni cu uşurinţă. Mă refer, în principal, la răspândirea rapidă în rândul populaţiei, mai ales a celei tinere, a noilor mijloace portabile de comunicare digitală. Adică a tabletelor şi, în special, a telefoanelor inteligente, smartphones, adevărate mini computere conectate la Internet. Acestea din urmă le puteţi vedea începând chiar de la co piii preşcolari și până la oamenii maturi. Pe stradă, în magazine, în localuri şi în transportul urban în comun remarci zilnic nenumăraţi bărbaţi și femei cu telefoanele la urechi sau butonându-le concentraţi minute interminabile. De multe ori, observi câte un grup mut de puştani cu căştile în urechi, captaţi fiecare de propriul mobil. Asta se întâmplă la cei mai mulţi tineri şi în familie, acasă, aproape în orice activitate casnică, la masă, la toaletă, în pat şi, probabil, mai puţin sub duş sau în somn!!! Până la urmă, se poate spune că degeaba te-ai spălat pe mâini venind acasă, dacă iei iar telefonul în mână! S-ar putea să vă întrebaţi unde naiba vreau să ajung cu divagaţia mea! Imediat revin la subiect şi încerc să termin, dar scurta digresiune a fost necesară.
Spuneam mai sus că, la muncă sau mergând prin oraş, pe palmele noastre convieţuiesc milioane de microbi. Telefonul mobil îl ţinem cu mâna când vorbim sau îl butonăm. Ca urmare, milioane de microbi periculoşi se află şi pe corpul aparatului. Mai ştiu bine pe cineva căruia i-a căzut smartphone- ul în toaleta de la servici. A fost recuperat imediat, trecând peste senzaţia de greaţă (deh, telefon scump), curăţat, spălat cu apă şi, culmea, rămas în perfectă stare de funcţionare. După câteva zile a fost vândut altcuiva cu cele mai bune recomandări şi microbii aferenţi. Zilele trecute, în faţa blocului subsemnatului, o tânără îşi căuta îngrijorată, cu ajutorul unui boschetar, telefonul căzut într-o rigolă, dar nu cunosc sfârşitul acţiunii. Însă mă gândesc cu oarecare îngrijorare la cât de septică ar putea fi acea jucărie inteligentă, dacă a fost recuperată.
Ca să închei, în sfârşit, întreb şi eu ce am putea face cu telefoanele astea ultradeştepte, fără de care nu te mai poţi despărţi uşor o dată ce le-ai cunoscut, pentru a elimina pericolul permanent de bombe septice cu efect întârziat pe care îl reprezintă ele? Ar trebui să fie o problemă majoră şi pentru producătorii acestor gadget-uri! Iar până atunci, şase!!! Mobilul meu, al tău...
Alexandru Ghillis
Dragi cititori,
Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”.
Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!
Simona Ionescu, redactor șef
Evenimentul zilei nu își asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori