FIDESZ: Stânga din Ungaria va avea parte de zile neplăcute

Șeful delegației FIDESZ-KDNP (Partidul Național Creștin Democrat) în Parlamentul European, Tamas Deutsch, a declarat că „au fost demascați europarlamentarii stângii ungare, care au depus toată energia lor pentru a face rău Ungariei”

„Din cauza încheierii cu succes a unei înțelegeri cu privire la bugetul UE pe termen lung și pachetul de redresare economică al UE, politicienii de stânga din Ungaria, care au vrut să facă rău țării lor, vor avea parte de zile neplăcute”, a declarat, duminică, pentru postul de radio public Kossuth șeful delegației FIDESZ-KDNP (Partidul Național Creștin Democrat) în Parlamentul European.

Tamas Deutsch a mai spus: Au fost demascați europarlamentarii stângii ungare, care au depus toată energia lor pentru a face rău Ungariei, pentru a lua de la cetățenii ungari resursele financiare alocate de UE și pentru a sabota țara prin motive fabricate și condiții politice arbitrare. Succesul ungaro-polonez demonstrează că este nu numai corect, dar are și rezultate, dacă susții valorile naționale ca un patriot.

Potrivit europarlamentarului, acordul la care s-a ajuns la nivelul UE este un succes comun european care asigură în viitor ca țările membre mai mari să nu impună voinţa lor asupra țărilor mai mici.

Succesul UE este succesul statelor naționale

Prin această înțelegere s-a reuşit asigurarea garanției pentru suveranitatea națională, deoarece s-a demonstrat că succesul UE constă în succesul statelor naționale și nu în năzuințele federative privind crearea Statelor Unite ale Europei, a mai subliniat Tamas Deutsch, care și-a exprimat încrederea că Parlamentul European va confirma săptămâna viitoare decizia Consiliului European, cu toate că „vor avea loc isterii, deoarece stânga europeană nu va putea accepta învingerea cu capul sus”.

Europarlamentarul a amintit că Ungaria nu a avut anterior la dispoziție niciodată asemenea fonduri UE de care va beneficia în următoarea perioadă de buget, în condițiile în care va avea acces la o finanțare nerambursabilă în valoare de 40 de miliarde de euro şi la un împrumut de zece miliarde de euro.

Mândru, până la excludere

Tamas Deutsch a mai spus că este un membru mândru al Grupului Partidului Popular European (PPE) și și-a exprimat încrederea că colegii săi eurodeputați vor fi îndemnați de rațiune, de înțelegerea pentru alții atunci când vor vota propunerea privind excluderea sa din PPE.

„Metoda inițiatorilor excluderii sale amintește de Ungaria antidemocratică din 1990, deoarece vor ca el să fie pedepsit, fiindcă și-a exprimat liber opiniile, a susținut adevărul și țara sa”, a conchis Tamas Deutsch.

Anterior, premierul ungar Viktor Orban (foto) a scris un editorial intitulat „Europa nu a capitulat”, ca răspuns la editorialul lui George Soros, publicat joi, în care controversatul miliardar deplângea faptul că, în privința respectării statului de drept, Uniunea Europeană „s-a predat”, făcând compromisuri cu Ungaria dar și cu Polonia.

 

Sursa: Rador/Foto: Facebook