Sunt extraordinare, dar se vorbeşte rar despre ele. Femei al căror nume aproape că trece neobservat, sufocat de numele “celebrităţilor”. Cu aceste femei “no name”ar trebui să ne mândrim, poate pentru simplul fapt că sunt românce de excepţie. Exemplele sunt numeroase, iar printre ele se află şi cea supranumită “femeia care a învins bătrâneţea”. Este vorba despre Ana Aslan (1897-1988).
Medicamente cu efecte curative
S-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1915, pentru ca mai apoi să devină o pionieră în studiul gerontologiei. În anul 1949 şi-a început cariera în acest domeniu, iar în anul 1951 a devenit directorul Primului Institut de Gerontologie din lume. În cadrul acestui institut, Ana Aslan a elaborat medicamente cu efecte curative aupra îmbătrânirii şi a bolilor legate de vârstă. De exemplu, Gerovital H3 este primul medicament creat anume să întârzie procesul de îmbătrânire. A fost elaborat între anii 1946 şi 1956 de Ana Aslan şi şcoala sa, după numeroase cercetari clinice şi experimentale ( Aslavital este de asemenea o marcă Ana Aslan).
În trecut, metodele de tratament şi medicamentele brevetate de savantă aduceau mari profituri statului roman. Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, John F. Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Salvador Dali şi mulţi alţii au beneficiat de tratamentul cu Gerovital, pe care medicul Ana Aslan l-a inventat în a doua jumătate a secolului trecut. Meritul său de a fi evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă a fost recunoscut în peste 30 de ţări. Ana Aslan s-a preocupat si de gerontologia sociala, indicând măsuri organizatorice privind crearea unui sistem de stimulare a activităţilor specifice vârstei a treia.
Vă lăsăm dumneavoastră curajul de a vă aminti şi de alte femei românce care nu numai că au lăsat ceva în urmă, dar pe urmele lor este foarte greu de călcat. <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/cqnxlexssao" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>