Umilința prin care a trecut Irina Loghin. Ce s-a întâmplat după incident
- Emma Cristescu
- 28 noiembrie 2023, 07:32
În urmă cu câteva săptămâni, Irina Loghin a fost făcută să plângă la un eveniment. Ce s-a întâmplat între timp și ce s-a aflat despre femeie care a umilit-o.
La începutul lunii noiembrie, Irina Loghin a fost invitată să susțină un concert în cadrul spectacolului „Ion Macovei – 50 de ani de cântec” în Sala Unirii – Cinema Victoria din Iași. Însă artista a fost întreruptă de către prezentatoarea show-ului, Doina Baciu. Ea i-a spus artistei că timpul ei pe scenă s-a terminat.
Irina Loghin, în lacrimi
Irina Loghin a fost întreruptă de către prezentatoarea festivalului în timp ce susținea un recital. Un spectator a povestit că Doina Baciu a avut un tupeu formidabil și că a făcut-o să plângă pe artistă. Aceasta i-ar fi spus că trebuie să își oprească momentul și să-i lase pe alți artiști să urce pe scenă.
„Deși interpreta nu a vrut să plece și a continuat să cânte, spunându-i că are și ea un repertoriu de susținut, Doina Baciu a revenit cu un tupeu extraordinar. I-a spus că mai sunt artiști tineri ce trebuie promovați. Că trebuie eliberată scena și a început să prezinte următorul invitat, un no name, citind de pe foaie. Doamna Irina a plecat cu ochii în lacrimi”, a spus un spectator al evenimentului.
Doina Baciu și-a pierdut funcția
Înainte de a prelua frâiele emisiunii „Un cântec pentru fiecare” de la Radio Iași, Doina Baciu a fost casierul Societății Române de Radiodifuziune. Ea se ocupa de distribuirea bonurilor de masă angajaților- activitate pe care nu a mai putut să o gestioneze din cauza că bonurile au fost trecute pe suport electronic.
Recent s-a aflat că Doina Baciu a fost înlăturată de la pupitrul emisiunii de Radio Iași și că s-a întors pe postul de casier din cadrul societății. Decizia a fost luată la mijlocul lunii noiembrie, imediat după ce a scos-o pe Irina Loghin de pe scena festivalului „Ion Macovei – 50 de ani de cântec” din Iași, potrivit Libertatea.
Irina Loghin, despre atitudinea Doinei Baciu
Chiar dacă spectatorii au criticat-o pe Doina Baciu, Irina a declarat că a înțeles-o. Artista a spus că prezentatoarea era presată de durata de rezervare a sălii.
„Nu mi-am imaginat că dorința mea de a răspunde doleanței publicului ar putea crea o asemenea situație. Înțeleg însă că organizarea nu a fost perfectă. Iar doamna Doina Baciu s-a simțit nevoită să încheie programul, fiind presată de durata de rezervare a sălii”, a spus Irina Loghin.