Federația Română de Handbal a REACȚIONAT după declarațiile lui Gheorghe Tadici

Federația Română de Handbal a REACȚIONAT după declarațiile lui Gheorghe Tadici

Gheorghe Tadici, fostul selecționer al naționalei feminine de handbal, le-a acuzat pe jucătoare că, în 2014, după un meci cu Belarus, au sărbătorit victoria cu mai multe sticle de băutură. „După meciul cu Belarus un ospătar a venit să ne întrebe dacă le dăm voie și «la a treia, a patra», într-o atmosferă de dolce-ambiente. M-am urcat cu Narcisa Lecușanu (n.r. - oficial FRH) în mașină atunci și am plecat, ca să nu fim părtași la așa ceva”, a declarat Tadici.

Federația Română de Handbal a reacționat după spusele lui Tadici, prin intermediul unui comunicat:

„Federația Română de Handbal a aflat cu regret de declarațiile domnului profesor Gheorghe Tadici, de natură să aducă atingere reputației profesionale și personale ale componentelor lotului feminin de senioare. FRH consideră că aceste declarații depășesc limita colegialității și ale respectului pe care membrii comunitatii noastre sunt datori să și le acorde.Suntem cu atât mai surprinși de evocarea unor astfel de evenimente, cu cât, dacă sunt adevărate, ele ar fi trebuit rezolvate si oprite pe loc de dl Tadici. Domnia sa era la data invocată antrenorul principal și liderul naționalei feminine și ar fi trebuit sa oprească episodul invocat de la bun inceput.

FRH acordă in continuare respect activității domnului Gh Tadici, ale cărui rezultate pentru handbalul românesc trebuie prețuite. În același timp, îi amintim dlui Tadici că aceste rezultate au fost posibile cu ajutorul jucătoarelor pe care le acuză de comportare nesportivă.

Nu în ultimul rând, ne exprimăm dezamăgirea ca aceste comentarii ale domnului Tadici au apărut într-un moment în care naționala feminină este angajată într-o competiție dificilă și are un parcurs care o menține cu șanse reale în cursa pentru obiectivul fixat. Acceptăm criticile, ca o parte firească a competiției sportive, dar ne-am fi așteptat ca acestea să fie de o natură decentă, iar susținerea pentru echipa care reprezintă România să fie necondiționată, așa cum și domnul profesor Tadici și-a dorit în mandatul său.

Vreau să reamintesc iubitorilor de Handbal că acestă Echipă Națională a fost prezentă la toate edițiile Campionatului Mondial. De-a lungul timpului am avut rezultate meritorii, dar și rezultate mai puțin bune. Consider că aceste fete nu joacă doar pentru ele cu România pe spate, ci pentru întreaga țară. În timpul competiției, nu mă așteptam la reacții așa de virulente, îndeosebi de la oameni din familia Handbalului, mai ales că fetele noastre au posibilitatea să atingă obiectivul cerut, lucru neîndeplinit din 2010. În acest context, reiterez întreaga susținere a FRH pentru Echipa Națională Feminină și personal le transmit fetelor că am toată încrederea în ele și că le iubesc necondiționat fiindcă reprezintă România” - Alexandru Dedu, Președinte FRH.

Deja calificată în „optimile” turneului final, România mai are două meciuri cruciale în cadrul Grupei D. Astăzi, de la ora 21.30 (în direct la Dolce Sport 1), „tricolorele” vor înfrunta Norvegia, iar mâine (ora 19.15 - Dolce Sport 1) se vor duela cu puternica reprezentativă a Rusiei. Primele patru clasate națiuni se califică în „optimi”. La egalitate de puncte, primul criteriu este cel al rezultatului direct, iar al doilea este golaverajul general.