Instructorii i-au expus pe foştii recruţi de sex feminin la un mediu de lucru ostil, la hărţuire sexuală şi glume necorespunzătoare, asa sună reclamațiile a 16 femei împotriva FBI.
Şapte dintre femeile reclamante lucrează încă în cadrul Biroului Federal de Investigaţii şi unele dintre acestea nu şi-au dat numele complet în cadrul procesului. Potrivit actelor aferente procesului, instructorii acuzaţi sunt în cea mai mare parte bărbaţi şi sunt suspectaţi că au penalizat şi concediat femei în număr mult mai mare decât bărbaţi, toţi participând la cursuri de pregătire în cadrul FBI. Unele dintre reclamante i-au acuzat pe unii instructori de glume nepotrivite şi de avansuri sexuale faţă de cel puţin una dintre femeile care urmau cursuri de pregătire. Prin proces se cere, în parte, ca FBI să-şi revizuiască procesul de evaluare a formării, să plătească 300.000 de dolari pentru fiecare dintre femei pentru stres emoţional şi să angajeze mai mulţi instructori de sex feminin.