Fetele tinere nu vorbesc. Ele râd, se bucură şi trăiesc clipa. A spus-o Gene Hackman într-un film. Printre clipele pe care le “trăieşti” printre dosare, deadline-uri şi reguli stricte “de companie”, se numără şi “dusul la coafor”.
Un moment din viaţă pe care îl petreci stând pe scaun în timp ce coafeza îţi face ce vrea ea la păr şi vorbeşte numai ea, pentru că tu asculţi ce se petrece în jur. Iar în jur se poate petrece domnul Urdă. Ceva brânzos, de departe vedeta coaforului. De cum intră pe uşă, toată lumea angrenată în mediul proletar al înfrumuseţării îi dă atenţie. De la “Ce mai faceţi domnu Urdă?”, până la comenzi pentru pâine (by the way, Urdă are brutărie ), politică, sau te miri ce. Urdă vorbeşte tare. Ca să se ştie că nu a venit numai pentru a-şi scoate bătăturile.
Acum spre exemplu, vorbeşte despre faptul că…nu e şarlă! Nu se referă la regionalismul care defineşte o javră, o potaie, o persoană neserioasă, etc. Nuuuuu, el caută să explice într-o manieră personală coafezelor rămase cu gura căscată, de ce nu este Charlie! “Aţi văzut moda asta nouă? Toată lumea îşi scrie pe piept că este Şarlă. Eu nu sunt Şarlă domle, eu sunt Urdă, brutar. Nu am multă carte, dar am reuşit în viaţă”.
Având în vedere fraza lui Hackman (pe care aş putea să o interpretez drept cât de bine e sa fii proastă) şi uitându-mă la merţanul pe care l-a parcat în faţa coaforului, vocea interioară, aceea cu corniţe, îmi şopteşte să îi spun “Se vede”. Rezist, dar nu-mi pot abţine invidia: cum a reuşit fără să-şi tocească la greu coatele pe manuale de marketing să zicem şi, mai ales, cum e să fii tare-n b…e, să ai merţan şi să dai lecţii de “dezvoltare personală” coafezelor. Nici nu ştii cum stă treaba: a fi sau a nu fi Şarlă, ori a fi sau a nu fi Urdă?
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
