Fata de 16 ani găsită inconștientă în Sectorul 6, după ce s-ar fi electrocutat, internată la ATI. În ce stare se află

Fata de 16 ani găsită inconștientă în Sectorul 6, după ce s-ar fi electrocutat, internată la ATI. În ce stare se aflăFata care s-ar fi electrocutat în Sectorul 6, internată la secția ATI. Sursă foto: Unsplash

Fata de 16 ani din București, găsită inconștientă pe o stradă din Sectorul 6, după ce s-ar fi electrocutat, a fost internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” și va fi evaluată suplimentar, relatează news.ro.

O fată de 16 ani a fost găsită inconștientă miercuri seară pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, existând suspiciunea că s-a electrocutat. A fost internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, dar nu îşi aminteşte episodul în urma căruia a ajuns pe mâinile medicilor.

Fata care s-ar fi electrocutat în Sectorul 6, intubată

Incidentul a avut loc în jurul orei 18:00, iar autoritățile au intervenit imediat pentru a-i acorda ajutor medical. Potrivit Poliției Capitalei, apelul prin 112 a semnalat prezența unei persoane căzute pe stradă, posibil electrocutată.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor, iar adolescenta a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, fiind adusă intubată și internată în Secția de Terapie Intensivă. Pompierii au intervenit, de asemenea, deoarece un copac căzut a afectat fire de tensiune, iar zona a fost delimitată și securizată până la sosirea echipei specializate.

Cum se simte fata care s-ar fi electrocutat în Sectorul 6

În prezent, adolescenta este conștientă și stabilă din punct de vedere medical, dar nu își amintește ce s-a întâmplat înainte de a fi găsită pe stradă.

Este bine, conștientă. Analizele sunt în limite normale. Nu își aduce aminte episodul, dar în rest memoria nu este afectată”, a declarat medicul Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al unității sanitare.

medici

Medici. Sursa foto: Freepik

La ce concluzie au ajuns medicii după ce au investigat suspiciunea de electrocutare

Suspiciunea de electrocutare a fost investigată, însă medicii nu au identificat urme de curent electric pe pielea fetei. În continuare, adolescenta va fi supusă unor evaluări suplimentare pentru a stabili dacă va mai rămâne internată.

Va mai fi evaluată și apoi se decide”, a precizat medicul Alexandru.

Poliția continuă ancheta

Familia fetei a fost informată imediat după incident. Poliția a deschis cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

Ancheta este coordonată de Secția 21 Poliție și se desfășoară sub supravegherea unității de parchet competente. Autoritățile urmăresc clarificarea cauzelor și luarea măsurilor legale necesare.