PREMIERĂ. „Fashion Week” în Arabia Saudită

PREMIERĂ. „Fashion Week” în Arabia Saudită

În Arabia Saudită a avut loc marți prima „Fashion Week”, cu spectacole de modă ținute în fața unui public exclusiv feminin.

Până acum, „Fashion Week” arabă, considerată un eveniment internațional precum paradele de modă de la Paris sau Milano, nu avea loc decât în Dubai, capitala modei din regiunea Golfului. Acum ea este posibilă și în Riad, într-o versiune interzisă fotografilor şi este rezervată unui public feminin. La eveniment sunt prezente celebre nume europene precum Jean Paul Gaultier și Roberto Cavalli, alături de numele unor creatori locali, cum ar fi saudita Arwa Al Banawi, foarte apreciată de iubitorii de modă din regiune, care prezintă o colecție intitulată „The Suitable Woman”, sau Mashael Alrajhi.

„În Arabia Saudită a existat întotdeauna un interes pentru modă”, a declarat Prințesa Noura Bint Faisal Al-Saud, președintele onorific al evenimentului organizat la Ritz-Carlton din Riad, în prezența a numeroși creatori, factori de decizie și lideri ai industriei modei. „Consiliul nostru de modă încearcă să aducă industria modei din Arabia Saudită la un nivel inedit”, a spus prințesa.

O a doua ediție a evenimentului este deja planificată în regatul saudit, în luna octombrie. În același timp, Dubaiul va găzdui propriile parade în perioada 9-12 mai.

Prințul moştenitor Mohammed bin Salman a întreprins de anul trecut reforme profunde în regatul ultra-conservator. Femeilor li s-a permis să conducă un automobil din luna iunie 2018. Mai mult, femeile saudite au sărbătorit Ziua Națională, alături de bărbați, și au putut asista la meciuri de fotbal.

În februarie, un înalt demnitar religios a estimat că femeile din Arabia Saudită nu ar trebui să fie forțate să poarte în public abaya, o rochie amplă menită să le mascheze formele, scrie lalibre.be

Ne puteți urmări și pe Google News