Întorcîndu-mă în sala de lectură, după o discuție în părculețul BAR cu cineva care m-a agățat pentru a-mi expune punctele sale de vedere asupra politicii mondiale, trec, ca de obicei, în drumul spre locul meu, 85, pe lîngă mesele înșirate de o parte și de alta a culoarului.

Și ca de obicei, trag cu ochiul să văd ce mai citește Poporul la BAR. Pe masa de pe dreapta, de de la geam, desfășurată pe birou, observ pagina întîi a unei publicații al cărei titlu mă face să tresar: Fără zgardă.

Aha, îmi zic, e una dintre acele publicații gen Jos cenzura! socotite a denunța din titlul steagul de luptă sau felul de a scrie. În cazul de față, titlul vrea să spună că articolele sînt scrise și publicate fără zgardă. Sînt atît de curios de un asemenea titlu că-mi permit să-l întrerup din lectura altei publicații pe cel care comandase Fără zgardă. Mă recunoaște și-mi spune că e fost ziarist și că-n prezent se ocupă de presa din fostul județ Vlașca.

Despre Fără zgardă îmi atrage atenția că e o publicație – un lunar în patru pagini! care apărea într-un sat. Primul număr indică la Redacția și Administrația Satul Baciu, comuna Gurani, jud.Vlasca. Comuna adevărată e însă Purani, așa cum menționează al doilea număr; de unde trag concluzia că destinul de trei numere al publicației a debutat cu o gravă greșeală de tipar în privința locației. Tot pe frontispiciu scrie: Director-Proprietar Alex. S. Mateescu.

Publicația, despre care nu pot spune dacă e ziar, săptămînal sau lunar, a avut doar trei apariții: Octombrie 1931, noiembrie 1931, decembrie 1931. Nefiind din satul Baciu, comuna Purani, sînt complet ignorant în ce privește data cînd publicația ajungea pe piață (de ajuns pe tarabe nu pot vorbi, în satul cu pricina lipsind acest mobilier de neocolit în scrierile despre presă), adresa precisă, de pe buletin, cum s-ar spune azi, a redacției și administrației, precizarea satul.., comuna... fiind prea vagă pentru o instituție de presă, componența redacției (nu știm, de exemplu, cine era redactor șef). Din cele trei numere apărute, trag concluzia că editorialistul gazetei era chiar Directorulproprietar, Alex S. Mateescu. Numărul din octombrie 1931 îi găzduiește editorialul de mare suprafață tipografică Solidaritatea socială. Articolul se vrea o pledoarie pentru organizarea plugarilor, clasa cea mai oropsită a națiunii:

„Organizează-te plugar și prin tine și prin cei de o meserie cu tine cată-ți îndreptarea. Cere solidarității sociale la rîndu-i să-și facă datoria față de tine. Altfel în veci vei fi jecmănit.”

Editorialul exprimă de regulă, la o publicație, ținta de luptă a acesteia. Fără zgardă își propune, așadar, să fie organul de luptă al plugărimii oropsite de întreaga societate:

„I s-a pretins acestei agriculturi și i se pretinde și astăzi ca să umple butoiul fără fund al statului și comunelor, ferind celelalte clase sociale de contribuțiuni, pe care, fie direct, fie indirect le suportă plugăria, deși ea pune în mișcare întreaga mașină socială numită Românime.”

Numărul pe noiembrie 1931 are drept comentariu semnat de Directorul-proprietar Exproprierea datoriilor, text critic față de intențiile Guvernului Iorga- Argetoianu de a scuti de datorii pe marii datornici la bănci:

„Societatea nu este datoare a susține nici pe bolnavi, nici pe pungași, fie ei chiar și în haine negre și oricît de supuși.”

Ultima ieșire pe piață a publicației se petrece prin numărul pe decembrie 1931. Editorialul Directorului-proprietar se intitulează Guvernul îndrăsnelii și e o denunțare a Guvernului Iorga-Argetoianu, un guvern tehnocrat, pentru felul îndrăzneț în care supraviețuiește la putere, deși e lipsit de cea mai elementară bază electorală:

„Nimic nu se poate contesta actualului guvern, că nu are îndrăsneală, îndrăsneală ce merge pînă la cinism. De asemenea nimeni nu poate constesta că pentru a se menține, știe să pună în încurcătură partidele politice, potolindu-le elanurile răsboinice ce ar avea și cu – sau mai mult mai mult – fără voia lor să le dea concurs și să se mențină la cîrmă.”

La lansarea în lume, orice publicație serioasă are un soi de Cuvînt înainte, un programatic, care răspunde întrebării inevitabile Ce vrea noua publicație și cu ce se mănîncă ea?

Pentru a-și expune Programul Fără zgardă apelează la o poezie, intitulată „Fără zgardă”:

„Trăim liberi la ţară În cîmpul înflorit, De gît loc n-are zgardă, Spinarea şi pieptu întins.

Credincioşi crezului sîntem Şi fără a purta zgardă, Casa cu greu o ţinem, Muncind altora (a) da.

Şi dacă adesea muşcăm, Adevărul îl spunem; Chiar d-ar fi să supărăm Pe ai noştri prieteni.”

Semnat Garoiul

Garoiul înseamnă în argou Țiganul. Textul face însă vorbire despre libertatea unui cîine de la țară de a mușca, deoarece n-are zgardă. Să fie oare Garoiul cîinele Directoruluiproprietar?

Contrar așteptărilor, deși apare întrun sat, nici măcar într-o comună, Fără zgardă nu se coboară la nivelul faptelor mărunte din sat, nu abordează problemele satului respectiv, nici măcar ale satului în general. Cele 12 pagini, cît însumează colecția publicației mărturisesc preocupări politice interne și externe cu mult peste hotarele județului chiar. Numărul pe decembrie 1931 abordează în versuri tradiționala temă interbelică a țăranului tras pe sfoară în campania electorală:

„Ţăranul la vot

Bă frăţie auzii că se face o întrunire Nu cumva cade gobernul şi viu alţi la cîrmuire? Da, nea Stane, şi viu alţii care ţine şi cu noi Bogdaproste d-arar sfîntul ca să ne scăpăm de nevoi.

Iată’ (a) sosit întrunirea, coboară din maşină Toţi îl îmbulzesc grămadă şi ura încet îngînă. Fraţi ţărani a sunat ceasul, sună ora mîntuirei Căci venim noi la putere, bunătatea omenirei

Vă gonim urgia soartei, nu vă punem biruri grele Vă facem la toţi dreptate, ascultaţi vorbele mele. Ura! Ura! să trăiască să sparg piepturile strigînd Dau năvală, sar cu toţii de bucurie jucînd.

Votaţi fraţilor cu toţii, votaţi semnul ce vi-l spunem Căci el este făcătorul de minuni dacă rămînem. Iară acuma împreună, hai să mergem să cinstim Ziua în care sîntem siguri că la putere venim

Şi astfel ţăranul nostru, dus de nas de orişicine Se miră şi el săracul cum s-o dea să iasă bine Şi abia tîrziu el vede c-a făcut un pas greşit Ba mai mult ceva acuma, căci tributul s-a mărit.”

Semnat Corcodel

Numărul din noiembrie 1931 își arată preocuparea față de căderea Lirei, deși publicația apare în Vlașca și nu în Comitatul Buckinghamshire:

„Lirei

Hai d-a dura, dura, dura S-a produs harababura Căci iată că acum şi lira A plecat să dea d-a dura Cine ar fi crezut vreodată Că va avea astă soartă. Ca leul să năpîrlească Ca cocoşul să ţîfnească Ca rubla să se topească, Şi marca să se învechească Poate ai fi crezut cîndva Că aşa s-ar întîmpla. Dar ca lirei să-i plesnească Coarda, nu bănuiam nici- odată. Şi Englezul cel cu morgă Nu credeam ca să ajungă Ca Românul fripturist Ce roade un leu jerpelit Ducîndu-şi lira cea spartă Azi de nimeni căutată Lumea fugind să n-audă O liră hodorogită.  

Şi franţuzu rîde-n barbă Te văzui astăzi plecată Iar dolarul frăţişor O întreabă mereu de zor Ce făcuşi tu surioară D-ajunseşi d-aşa ocară Iată-ţi vin în ajutor Ce-mi dai tu în viitor? Iară Neamţu zice zău Să te văd soro mai rău Altă dată să nu rîzi Că Nemţii sînt proşti, ursuzi Căci ei au ştiut să pape Şi pe Muscal să-l îndoape Cu fier vechi cu putregaiu De tine să ţină scaiu Pe stăpîn l-am zăpăcit Cu a lui liră l-am topit Dîndu-i asta ca pedeapsă, Să-l fac ca să se lipsească De banii ce a pierdut Pe la alţii daţi în vînt.

Ş-acum lira plînge, plînge Nu ştie ce-o va ajunge Rîsă şi batjocorită A plecat să se descînte Ca să treacă a ei boală Provocată de socială Pe şomeri să convertească De ajutor să se lipsească Şi la muncă cu ori ce preţ Aruncînd orice dispreţ Să producă şi să-ndrepte Ce-a stricat pe-ndelete Ca în curînd să dea cu tifla Celor care i-a luat chifta.”

Semnat G.

În anii interbelici astfel de cazuri – de publicații apărute în doar cîteva numere, scrise de un singur om, avînd redacția și administrația în cele mai ciudate locurinu sînt excepții.

Frenezia jurnalismului cuprinsese pe mulți cetățeni, chiar și pe cei care naveau nici o legătură cu scrisul ca profesie.

Ar mai fi azi posibilă apariția unei publicații tipărite într-un sat dintr-o comună din România?

I-i fi luat locul vreun site sătesc?!