The Rose recunoaște! I-a făcut viața coșmar lui Anghel Damian

The Rose recunoaște! I-a făcut viața coșmar lui Anghel DamianSursa foto: Instagram

Theo Rose a explicat faptul că a avut o perioadă mai complicată atunci când a devenit mamă, dar nu a fost în timpul sarcinii. Însă Anghel Damian se pare că s-a înarmat cu răbdare și a trecut cu stoicism peste.

Theo Rose nu și-a permis să fie irascbilă în perioada sarcinii

Artista a explicat care au fost punctele slabe în momentul în care a rămas însărcinată. “A fost așa: primul trimestru e dificil. Primele patru luni, mi-era rău. Eram foarte sensibilă la mirosuri, la toate alea. Mă rog nu primele patru luni, că eu am aflat că sunt gravidă la patru săptămâni. Și după asta la câteva săptămâni au început să apară simptome. Aia a fost perioada de două luni și ceva în care am fost mai irascibilă și sensibilă la tot felul de stimuli.

 

Theo Rose

Sursă foto: Facebook

Dar eram la început de relație și nu îmi permiteam. Nu a fost chiar așa de rău. Mie sarcina mi-a plăcut așa ca perioada, mi-era greu cu burta că eu am avut o burtă foarte mare, dar mie mi-a plăcut. M-am relaxat, am dormit, am putut să mă plimb, am citit” a declarat Theo Rose la un podcast. De altfel vedeta este una dintre puținele femei care a explicat ca și-ar fi dorit să rămână cu pofta de mâncare.

“M-am rugat la Dumnezeu să-mi rămână pofta de mâncare”

“Am mâncat, mama știi cu ce poftă mâncăm? M-am rugat la Dumnezeu să-mi rămână pofta aia de mâncare. Că vreau să mă îngraș, dar mie nu-mi place mâncarea. Eu când mănânc mă forțez. Dar după ce am născut a urmat o perioadă dificilă. Atunci mi s-a părut că hormonal nu am putut să controlez. Atunci a fost ceva. Atunci i-am făcut viața grea lui Anghel.

Eu îmi dădeam seama că reacționez disproporționat, dar nu știam de ce reacționez așa. Dar nu puteam să controlez starea aia, chiar dacă îmi dădeam seama” a mai spus ea. Cert este ca ea si Anghel Damian formează unul dintre cele mai solide cupluri de la noi, semn că au trecut cu brio peste greutăți.

Ne puteți urmări și pe Google News