Fanul unei echipe celebre din Europa n-a suportat RUȘINEA. „Cel mai bun lucru e că nu am putut vedea nimic, sunt orb”

Fanul unei echipe celebre din Europa n-a suportat RUȘINEA. „Cel mai bun lucru e că nu am putut vedea nimic, sunt orb”

Fanii echipei Arsenal Londra i-au desființat pe „tunari” după meciul pierdut în Cupa Angliei, în fața divizionarei secunde Nottingham Forest, scor 2-4.

Arsenal Londra a fost eliminată din Cupa Angliei, după ce a pierdut partida disputată cu Nottingham Forest (locul al 14-lea în liga secundă), scor 2-4. Fanii și-au exprimat virulent dezaprobarea față de „tunari” și antrenorul Arsene Wenger, iar unul dintre suporteri a transmis un mesaj emoționant.

„Cel mai bun lucru de azi e că nu am putut vedea nimic, pentru că sunt orb. Înţelegi ce zic? Am jucat cu Nottingham Forest sau cu Barcelona? Noi i-am făcut să arate bine azi. E vina lui Wenger, am spus că lucrurile nu se vor schimba până Wenger nu pleacă. Acest club, de la jucători, la manager şi conducere, trebuie reconstruit din temelii. Probabil vom câştiga Europa League, însă cred că Wenger e complet pierdut. Steve Bould (n.r. actualul antrenor secund) ar trebui să preia clubul până la finalul sezonului. Niciun manager nu e mai mare decât clubul, iar Wenger se crede mai mare decât Arsenal, a spus suporterul. Arsenal era deținătoarea Cupei Angliei.