Ideolog de frunte al FSN, profesorul NS Dumitru a fost unul dintre personajele principale implicate în organizarea mineriadei. El a susținut necesitatea intervenției oamenilor muncii în restabilirea ordinii în Capitală şi a fost însărcinat cu mobilizarea muncitorilor de pe platformele industriale din Bucureşti şi din țară.

 

Trup şi suflet alături de politica partidului comunist, NS Dumitru şi-a luat, în 1953, licența în psihologie-pedagogie la Bucureşti, iar în 1960 era doctor în filozofie-sociologie la Leningrad. Apropiat al lui Miron Constantinescu, a predat marxism-leninism la Institutul Politehnic, la cel de Construcții şi la Facultatea de Filozofie. Cea mai importantă lucrare a sa este socotită „Magistrala progresului istoric. Biosferă şi socio-sferă: continuitate şi salt”, apărută în 1975. S-a născut la Timişoara, pe 19 iulie 1931. Numele de Dumitru îl are de la tatăl său, un ofițer care l-a recunoscut târziu, iar inițiala S a preluat-o de la mamă, pe care o chema Sofia. Alături de Dan Iosif şi Bogdan Pătraşcu, a reprezentat Mişcarea Politică a FSN în Biroul Executiv al CPUN.

Îşi face apariția pe baricada fesenistă

Pe 30 Decembrie 1989, potrivit lui George Roncea, unul dintre întemeitorii Ligii Studențior din Universitatea Bucureşti, la apelul unui grup de inițiativă, aflat, cum se va dovedi ulterior, sub controlul CFSN, sunt invitați la Casa Studenților din București, reprezentanți ai organizațiilor studențești aflate în curs de constituire din mai multe centre universitare. Reprezentanții Sindicatului Liber Studențesc (SLS) din Institutul Politehnic București impun participarea unui „moderator” în persoana unui profesor de „filosofie”, de fapt de socialism științific, dl. NS Dumitru, personaj necunoscut la acea dată. Obiectivul lui NS Dumitru și al grupului de presiune de la SLS era formarea unei confederații studențești naționale subordonate Frontului Salvării Naționale condus de Ion Iliescu și Petre Roman.

 

„Delegația” de coordonator de mineri

Prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naționale, NS Dumitru, a fost cel care la Mineriada din 13-15 iunie 1990 emitea „delegații” de „coordonator FSN pe lângă grupul de mineri participanți la garda națională”. Liderul de sindicat de la Întreprinderea Minieră Câmpulung Muşcel, Ion Olteanu, îşi amintea pentru Evz.ro, întâmplările la care a fost părtaş: „Am ajuns la Sala Polivalentă. Acolo era o stație de radioemisie, prin care eram coordonați. Ni se comunica în ce zone erau probleme şi, imediat, plecau autobuzele cu mineri. Spre dimineață am fost chemat la sediul FSN. Acolo erau prefectul Olteanu, Voican, N.S. Dumitru şi alții. Căutau o soluție ca să se termine mai repede. S-a discutat să folosim parole ca să nu ne omorâm unii pe alții. Le-am spus că eu nu am nicio bază legală ca să particip la evenimente. Atunci prim-vicepreşedintele FSN, N.S. Dumitru, mi-a dat o «delegație» de coordonator FSN pe lângă grupul de mineri”.

 

Responsabil cu aducerea muncitorilor

Mihai Chițac, ministru de Interne până în dimineața de 14 iunie, povestea procurorilor care se ocupau, acum mai bine de zece ani, de Dosarul Mineriada: „11 iunie. La ora 16.00, am fost convocat împreună cu şeful IGP, generalul Diamandescu, la o şedință de lucru la Palatul Victoria. Şedința a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenți: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu (procuror general), Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), doctorul Iacob (adjunctul ministrului Sănătății), Mugurel Florescu şi alte câteva persoane.

La respectiva şedință FSN, s-a stabilit ca Piața Universității, care era blocată de peste 50 de zile de către opozanți, să fie eliberată în forță la 13 iunie (…) În dimineața zilei de 12 iunie, în jurul orei 9.00, mi-a telefonat domnul N.S. Dumitru, vicepreşedintele FSN, spunându-mi că dânsul se va ocupa de aducerea muncitorilor în Piață după eliberarea acesteia şi solicitându-mi unele precizări în legătură cu momentul şi modul de acțiune al Poliției, pentru a şti cum să organizeze afluirea muncitorilor (…) La ora 10.00 a venit la minister generalul Diamandescu care mi-a prezentat planul de acțiune al Poliției. Am fost de acord cu planul IGP, pe care l-am oprit pentru a-l prezenta primului ministru”.

 

Bună „Dimineața”

Într-un interviu acordat în 1992 ziarului „Dimineața”, fostul primvicepreşedinte al Frontului nega, în ciuda numeroaselor mărturii, că ar fi fost prezent la şedința din 11 iunie 1990, când s-a făcut planul evacuării greviştilor din Piața Universității, dar recunoştea că Ion Iliescu l-a însărcinat să aducă muncitori în Piață: „Pe 12 iunie, preşedintele Iliescu ne invită, pe Dan Marțian şi pe mine, şi ne comunică: (…) existând informații că după evacuarea Pieței Universității, în zorii zilei de 13, este posibilă reocuparea ei de către o parte din foştii demonstranți şi alte forțe, mi s-a comunicat că ar fi necesar ca organizația frontistă a Capitalei să asigure un «miting de solidaritate» cu acțiunea de deblocare a Pieței”.

 

Planul şi sabotajul

Planul de acțiune al zilei de 13 iunie, scris de Mihai Chițac şi aprobat de Ion Iliescu şi Petre Roman, specifică atribuțiile organelor statului. Documentul, obținut în 2010 de „Adevărul”, pe care scrie „strict secret” a fost emis la 12 iunie şi completat după producerea evenimentelor cu concluziile care au rezultat din derularea acțiunilor. Din acest plan de acțiune reiese, în mod suspect, o foarte slabă cooperare între forțele de ordine, Armată, SRI şi FSN. Asupra acestei lipse de cooperare planează cuvântul „sabotaj”. Unul dintre punctele planului era „interzicerea intrării şi ieşirii populației în (din) stația de metrou Piața Universității”. Cei 80 de militari desemnați de MApN să se ocupe de aceste obiectiv nu au executat planul. Chițac notează: „La ora 10.30 poliția militară a părăsit gurile de metrou fără să anunțe”. Sub această notă, Chițac mai trecuse „sabotaj”. Ulterior cuvântul a fost mâzgălit.

 

Draga preia comanda

Un alt punct al planului scris de Chițac şi aprobat de Iliescu şi Roman, prezentat de primul în original procurorilor, prevedea „ocuparea Pieței Universității după eliberarea ei de 4.000 – 5.000 de oameni ai muncii şi staționarea acestora în Piață până la normalizarea circulației auto şi pietonale (la nevoie, două-trei schimburi)”. Responsabil era N.S. Dumitru. „Nu s-a realizat. N.S. Dumitru a dispărut de la sediul FSN lăsând-o la conducere pe secretara sa, doamna Draga, care ne-a asigurat de multe ori telefonic, până la ora 15.30, că muncitorii «sosesc îndată». Piața a rămas goală şi, ca urmare, la ora 16.20 a fost invadată de persoane agresive”, preciza Chițac. De asemenea, sub această notă apare mențiunea „sabotaj?”, de această dată în clar, fără a mai fi mâzgălită.

În zorii zilei de 13 iunie 1990, grupe de muncitori de la IMGB au venit în Piața Universității, însă au părăsit-o după câteva ore, contrar planului care prevedea staționarea acestora pe parcursul întregii zile.

 

Lupul, paznic la oi

Devenit, în Duminica Orbului, deputat de Constanța, după validarea mandatului pe 18 iunie, a fost ales să facă parte fix din Comisia parlamentară de anchetă instituită în vederea cercetării evenimentelor petrecute în zilele de 13-15 iunie 1990 şi lider al grupului FSN din Cameră.

Apropiat al lui Ion Iliescu cu mult înainte de căderea lui Ceauşescu, NS a rămas alături de acesta în timpul luptelor intestine care au dus, în martie 1992, la scindarea FSN, el fiind cela care l-a catalogat pe Petre Roman ca „lider de paie”. Purtător de standard al FDSN (aripa Iliescu a FSN), în mod ciudat nu fost pe listele pentru parlamentarele din 1992, ieşind, practic, din atenția publică.

Cu ani în urmă îi poveste lui Toma Roman Jr. că a rămas om de stânga şi marxist, dar şi că a intrat în conflict cu Virgil Măgureanu după ce a mirosit că evenimentele din martie de la Târgu Mureş şi mineriada din iunie au fost manevre menite să ducă la înființarea SRI, respectiv întîrirea poziției serviciului. Drept urmare, într-o şedință a conducerii FSN, în mapa cu documente care se dădea fiecărui participant a apărut o fişă a sa medicală, de pe vremea când, sub Ceauşescu, îşi pregătea pensionarea anticipată. Însă, a fost suficientă pentru a fi trecut pe linie moartă.

 

Eroul filmului „Noosfera”

NS Dumitru a fost eroul filmului documenar „Noosfera”, care a primit, la Astra Film Fest 2012, premiul „Realități româneşti”. Autorii, Ileana Stănculescu şi Artchil Khetagouri, l-au urmărit pe „execentricul profesor de sociologie Nicolae Dumitru, cunoscut poate mai degrabă ca N.S. Dumitru”, după cum nota „Suplimentul de cultură”. La şcoală, şi acasă, şi pe puntea fragilă dintre profesie şi familie, pătrunzând cu grație in intimitatea unui om care numai indiferent nu poate lăsa spectatorul.

În căutarea iubirii adevărate

„Iubirea adevărată este posibilă. Asta le spune profesorul de sociologie Nicolae Dumitru studenților săi. Dar cum poate fi gasită? Profesorul si-a dezvoltat propria teorie, bazată pe cercetare ştiințifică şi pe propriile predicții asupra viitorului. Cu toate acestea, în viața lui particulară, lucrurile au luat adesea o turnură diferită şi teoria lui nu a fost întotdeauna de ajutor. Fiecare eşec din căsnicii i-a afectat şi marimea apartamentului în care locuieşte, acesta micşorându-se cu fiecare divorț. Când, în cele din urmă, profesorul întâlneşte dragostea adevărată, teoria lui pare a se adeveri… până când viața îşi spune din nou cuvântul”, scria în sinopsisul de catalog al filmului.

 

Dincolo de zid

„Acasă însă… Acasă înseamna un spațiu tot mai restrâns. De prima sa soție, profesorul Dumitru a divorțat cu mulți ani în urmă. Ah, îşi zice, dacă aş fi ştiut atunci ce ştiu acum… Rusoaica, cea dintâi soție a dispărut aşa cum a venit. Cea de-a doua, însă, locuieşte şi acum, după divorț, tot aici, la depărtare de un zid. Un zid le separă casa în două – iar în bucătărie, jumatate de raft a rămas la ea, jumătate la el.

Această a doua soție, încă frumoasă şi absolut îndragostită (poate ea fiind singura din acest film care nu crede, ci trăieşte trup şi suflet în acea noosfera a marilor iubiri), se uită pe vechile scrisori de dragoste, lăcrimează, stă lipită de zid şi ascultă. Ascultă. Fiindcă dincolo de zid, împreună cu bărbatul iubit, acum se află o a treia femeie, încă nu soție, dar mult mai tânără. Însa şi de aceasta se va despărți profesorul înainte ca filmările să apuce să se termine… O va anunța dintr-odată că luna de miere s-a terminat.

Precum Richard Elster, personajul lui DeLillo, care la şaptezeci şi trei de ani se izolează mergând să locuiască o vreme într-o casă din deşert, unde timpul stă în loc, şi al nostru profesor de sociologie se izolează undeva într-o casă la munte, unde nu vrea să audă de nimeni şi nu vrea să schimbe o vorbă cu nimeni, şi unde pretinde că nu mănâncă nimic timp de aproximativ o lună. La întoarcere, aflăm câte kilograme a slăbit, iar el află de la a doua soție ce facturi mai sunt de plătit. Fiindcă, totuşi, suntem în România, cu noosfera sau nu. Publicul l-a adorat pe profesorul Dumitru, care preda la Universitatea Tehnică de Construcții Bucureşti, şi a vrut, la finalul proiecției, să afle mai multe. Şi astfel a aflat că profesorul s-a pensionat, şi-a amenajat o cameră la demisol şi s-a izolat şi mai bine, ca să scrie despre noosfera. E singur”, am citat din „Suplimentul de cultură” din noiembrie 2012.

 

Te-ar putea interesa și: