Fanii CFR Cluj, supărați în ciuda victoriei cu CS U Craiova. „Demisia, demisia!”

Fanii CFR Cluj, supărați în ciuda victoriei cu CS U Craiova. „Demisia, demisia!”Sursa foto: Arhiva EVZ

La meciul CFR Cluj - CS Universitatea Craiova, fanii campioanei României au cerut demiterea lui Dan Petrescu. Puțini suporteri au venit să vadă jocul, iar aceștia au criticat aspru performanța echipei.

Meciul dintre CFR Cluj - CS Universitatea Craiova (2-0), nu a fost în favoarea lui Dan Petrescu, antrenorul „feroviarilor”. Înaintea partidei, 4.100 de spectatori au cerut demiterea tehnicianului și au fost nemulțumiți de performanțele echipei.

Ca urmare a debutului dezamăgitor din grupele Conference League, 1-1 cu KF Ballkani, rezultat obținut abia în minutul 90 contra modestei formații kosovare, fanii campioanei și-au pierdut răbdarea și au cerut „demisia” lui Petrescu de urgență.

„Nu sunt foarte mulți fani în seara asta pe stadion, însă ei sunt foarte supărați pe modul în care se exprimă echipa în ultima perioadă. Înainte să înceapă transmisia, publicul a strigat: «Demisia, demisia!»”, a relatat Dan Ștefănescu, comentator Digi Sport.

Mesajul antrenorului CFR Cluj

După reacția fanilor, Dan Petrescu a recunoscut că nu a fost cel mai bun meci al echipei, dar că jucătorii lui au dat tot ce este mai bun și că nu vor renunța.

„Au avut posesia mingii mai mult, dar cred că au avut două șuturi pe poartă sau trei, maximum, și au marcat un gol frumos. Am avut niște ocazii, nu am reușit să marcăm. E clar că nu am făcut cel mai bun meci al nostru, dar încă suntem neînvinși în Europa. E un punct bun pentru moral. Când marchezi în ultimul minut, nu poți să fii supărat.

Dan Petrescu

Sursa foto: Dan Petrescu / Facebook

„E un pas înainte un punct, sperăm ca joi să câștigăm (n.r. cu Sivasspor). Să facem patru puncte în două meciuri e un pas bun pentru calificare. Toată lumea a spus că noi suntem favoriți. Să egalezi în ultimul minut... trebuie să fii mulțumit. Îți dai seama dacă pierdeam! Pentru mine e mai bine să faci un egal decât să pierzi”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă de după meci.

Ce spunea Universitatea Craiova înainte de meci

Mirel Rădoi, antrenorul principal al echipei Universitatea Craiova declarase înainte de meci că CFR Cluj vine după două meciuri pierdute și că este încrezător.

„O să întâlnim o adversară foarte bună, campioană în ultimii cinci ani, o echipă bine organizată defensiv, asta s-a observat şi aseară. Chiar dacă a fost dominată la nivel de posesie, a contracarat foarte bine momentele de posesie cu tranziţia negativă. O echipă care nu are nevoie de prea multe prezentări. Are cel mai bun antrenor din România, cel mai bun lot, ne va aştepta o partidă dificilă, dar trebuie să ne ridicăm şi noi la nivelul adversarului. Îi respectăm pe cei de la CFR, dar respectul trebuie să fie până la începutul partidei.

Problema va fi mare dacă noi nu ne vom pregăti aşa cum am făcut-o în această săptămână, pentru că vom întâlni cel mai dificil adversar dintre cei pe care i-am întâlnit până acum. CFR se află pe o poziţie nu foarte bună în clasament, vine după două partide pierdute şi, din punctul ăsta de vedere, pentru Dan Petrescu şi CFR Cluj este aproape imposibil să urmeze şi a treia înfrângere. Am spus aproape imposibil, pentru că nu este imposibil, şi noi trebuie să facem ceea ce a reuşit să facă Botoşani”, a declarat Mirel Rădoi, antrenorul principal al formației Univristatea Craiova.