Prinţul Charles urmează să facă schimbări uriașe în Familia Regală atunci când va urca pe tron. Acesta are de gând să oprească doar şapte membrii regali care vor fi plătiți din banii poporului, restul vor trebui să se descurce pentru a se întreține.
Cine sunt norocoșii care vor fi plătiţi din banii britanicilor
Planurile sale de a micșora monarhia ar putea avea în vedere doar șapte regali care rămân în echipă, evident încluzându-i mai întâi pe Charles şi Camilla, ducesa de Cornwall, apoi prințul William, Kate, ducesa de Cambridge și cei trei copii ai lor, prinții George și Louis și prințesa Charlotte.
Regalii care nu se regăsesc pe lista celor șapte și-ar putea pierde titlurile și banii primiţi degeaba. Angela Levin a declarat pentru talkRADIO: „Prințul Charles a vrut de foarte mult timp să reducă monarhia pentru a economisi și pentru a-i determina pe regali să merite banii pe care i-au primit de la contribuabili. Cred că nici Harry nu se va regăsi pe lista cu membrii principali ai Familiei Regale”.
Regina nu va mai avea niciun cuvânt de spus faţă de aceste schimbări radicale
„Regina nu a făcut aceste modificări dorind să-i ţină împreună la Palat din motive sentimentale, iar acum, la vârsta ei, nu și-ar dorit cu adevărat schimbări, ceea ce cred că este de înțeles. Dar Charles vrea să se schimbe totul și cred că va face asta”.
Cu privire la celălalt scandal între cumnate, unde Kate ar fi vrut s-o ajuta pe Meghan Markle să se adapteze la viața regală, unele informații au fost „interpretate greșit în mod constant”, potrivit unei surse.
Un expert regal a susținut că prințul William este supărat pe ducesa de Sussex pentru comentariile sale din timpul interviului cu Oprah Winfrey, în care a spus că ducesa de Cambridge a făcut-o să plângă după o neînţelegere cu privire la o rochie, semn că nu este loc de nicio împăcare între cei doi fraţi, iar Harry şi Meghan, cu siguranță, vor fi eliminaţi de pe lista lui Charles, scrie Express.