Familia Regală se mărește! Modul inedit în care a fost dată vestea

Familia Regală se mărește! Modul inedit în care a fost dată vestea

Familia regală din Monaco se mărește, iar vestea a fost dată într-un mod inedit.

Familia Regală se mărește! Modul inedit în care a fost dată vestea

Prințul Albert de Monaco va deveni bunic din nou! Sora sa, Marie Ducruet, este însărcinată pentru a doua oară. Ea mai are o fetiță, Victoire, care s-a născut în primăvara anului trecut, în luna aprilie. Acum, familia lor se extinde, iar Louis și Marie Ducruet au făcut anunțul mare într-un mod inedit.

Fiica lor, Victoire, a purtat un tricou pe care era scris „Soră mai mare”. În imaginea adorabilă, nu lipsea nici patrupedul familiei, Pancake, deja celebru pe rețelele de socializare. Pe Instagram, la profilul Mariei Ducruet, se poate vedea „Mămică a doi copii” urmat de un emoji cu un cățel și apoi unul cu un bebeluș. La fel apare și la soțul ei, cu emoji-uri cu un cățel și un bebeluș, urmate de numele lor: Pancake și Victoire.

Cățelușul purta o bavețică pe care era scris „Oh, nu, nu din nou”. Louis și Marie Ducruet sunt cunoscuți pentru originalitatea și umorul lor! Pancake a fost cel care a anunțat venirea pe lume a lui Victoire. În momentul respectiv, în 2023, el purta o pancartă cu mesajul „Pe cale să devin frate mai mare”.

Marie Ducruet

Sursă foto: Instagram

Cei doi formează un cuplu de 11 ani

Louis Ducruet și soția sa au participat recent la un eveniment monden, marcând prima lor apariție după anunțul nașterii unui nou bebeluș în familia regală. Cuplul a primit felicitări și toți cei prezenți le-au transmis urări de bine.

Louis și Marie Ducruet sunt împreună de 11 ani. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată într-un club din Cannes, dar la început nu a fost dragoste la prima vedere. Ei preferă să spună că a fost dragoste la a doua vedere, când s-au reîntâlnit la Skema Business School. Timizi, cei doi au făcut primul pas abia după 6 luni de la acea a doua întâlnire.

Ulterior, cei doi au descoperit că sunt suflete pereche. Astfel, Louis a cerut-o pe Marie în căsătorie în Vietnam, țara de origine a familiei ei. În iulie 2019, au avut o ceremonie civilă la Primăria din Monaco, iar ceremonia religioasă a avut loc în Catedrala Principatului Monaco. Însă surpriza a venit curând după. La patru zile de la marele eveniment, cuplul a anunțat că așteaptă primul lor copil, potrivit cancan.ro.