Pe când continua s-o asigure pe Evelina Hanska de nezdruncinata sa credinţă şi de castitatea-i neprihănită, Honore de Balzac întreţinea de câtva timp relaţiile cele mai intime cu o altă femeie, foarte potrivită să-i măgulească amorul propriu prin frumuseţea, nobleţea şi situaţia ei mondenă.

La una din marile recepţii ale ambasadei Austriei la Paris, Balzac zări o tânără femeie în vârstă de vreo 30 de ani, căreia îi admiră pieliţa roz, părul blond cenuşiu, talia mlădioasă şi unduitoare, ochii de prinţesă orientală. Înfăţişarea ei provocatoare de bacantă lascivă atrase atenţia lui Balzac. Se informă asupra numelui ei şi află că această frumuseţe engleză, Frances Sarah Lovell (Funny), era soţia contelui Emilio Guidoboni-Visconti, coborâtor al uneia din cele mai ilustre familii milaneze.

Aproape imediat după căsătorie, Contessa se dovedise incapabilă “să reziste unei surprize a simţurilor”. Nu numai că temperamentul ei înfocat avea nevoie de amanţi, dar şi conştiinţa ei se împăca de minune cu o asemenea purtare. Luase ca exemplu pe contesa d’Albany şi pe Teresa Guiccioli; avea cuvinte de laudă pentru fiecare dintre ele, preţuindu-le curajul legăturilor lor cu bărbaţi de geniu: Alfieri şi Byron.

Iar contele Guidoboni-Visconti se dovedi a fi un soţ chiar mai puţin sever decât contele Guiccioli. Bietul bărbat, tot pe-atât lipsit de răutate cât şi de caracter, nu se interesa decât de două lucruri: de muzică şi de meseria de farmacist. Era o făptură blândă, ştearsă, nehotărât din fire, niţeluş plicticos şi pisălog, câtuşi de puţin prost, cu un amestec de fineţe şi de naivitate stângace. Pe scurt, sortit să fie încornorat, s-o ştie şi s-o îngăduie.

Încurajat de aceste descrieri, Balzac ceru să-i fie prezentat. Contessa îl cunoştea din romanele sale şi era cât se poate de dornică să-l primească.

O iubea oare pe Contessa? Aprecia femeile senzuale, iar Funny, dezlănţuită, avea să-l satisfacă din plin; căuta femeile de neam mare, spre a-şi potoli orgoliul şi a-şi sprijini ambiţiile; în fine, dorea femei în stare să-i aducă material pentru opera sa.

Dar ea? E sigur că a prins să-l aprecieze pe marele om, că l-a sprijinit un timp îndelungat în cele mai grele împrejurări, că-i plăcea prin veselia, verva, anecdotele sale scabroase, prin inteligenţa-i aproape feminină, care făcea din el un complice tot pe-atât cât şi un amant.

Contessa i s-a dăruit după o lungă aşteptare. Posesiunea nu ucise dragostea, ba dimpotrivă. Amator şi cunoscător de femei, Balzac era beat de fericire datorită splendidului exemplar de anglo-saxonă pe care avea prilejul să-l observe. Contessa nu era nici bănuitoare, nici sâcâitoare ca Eveline Hanska. Când se dărui o făcu din toată inima, deschis. Nu se feri de gura lumii, având în vedere că se arăta cu Balzac la Theatre des Italiens, dar nu-l revendica doar pentru ea. Înţelegea că un artist are nevoie de libertate şi făcea haz de aventurile lui. Va rămâne o vreme îndelungată amanta lui Balzac şi se va dovedi generoasă şi bună cu el.

Cum a cunoscut-o Balzac pe Evelina Hańska

Succesul obţinut cu primele cărţi a făcut din Balzac un personaj cunoscut şi admirat. În 1832, în uriaşa lui corespondenţă feminină a remarcat o scrisoare semnată Străina. Scrisul şi stilul evocau o femeie distinsă. La rugămintea lui Balzac, corespondenta îşi dezvălui identitatea. Născută contesa Eveline Rzewuska, dintr-o celebră familie poloneză stabilită în Rusia, se căsătorise, în 1819, cu Venceslas Hanski, mareşal al nobilimii din Volhinia, cu 22 de ani mai în vârstă decât ea. Hanski stăpânea, în Ucraina, castelul Wierzchownia, cu un domeniu de 21 de hectare, locuit de 3.035 de „suflete”.

În ochii lui Balzac, noua sa cucerire părea să descindă dintr-un basm oriental. S-ar zice că întrunea toate cele dorite: tinereţea (doamna Hanska având de fapt 33 de ani, nu mărturisea decât 27), frumuseţea (nu avea nicio îndoială în această privinţă), bogăţii fabuloase şi un soţ vârstnic.

Doamna Hanska cerea informaţii despre Balzac de la călătorii care soseau din Franţa. Afla că obişnuieşte să bea („nu beau decât cafea”), că se întovărăşeşte cu stricaţi  asemenea lui Eugene Sue („Eugene Sue este un tânăr de treabă şi amabil, care se laudă că ar fi vicios”), că e monden („da, într-o vreme, după miezul nopţii, povestea nişte istorioare la nişte prieteni; dar renunţase ca să nu se creadă că e un ghiduş de salon”) şi, de altfel, „marea decepţie de care vorbeşte tot Parisul” (eşecul suferit cu marchiza de Castries) îl obliga, spunea el, la tăcere, singurătate şi muncă. Pentru îndeletnicirile sale epuizante şi marile sale necazuri spunea că simte nevoia să fie compătimit de o femeie adorată şi respectată. Castelana de la Wierzchownia era ispitită să-şi asume acest frumos rol.

Scriitorul reuşi în sfârşit s-o cunoască pe Străină. Ea reuşise să-l determine pe bătrânul ei soţ s-o aducă în Elveţia, la Neuchatel. Aici, conform tradiţiei, Balzac a zărit o doamnă care citea. Ea lăsase să-i cadă batista. Balzac se apropie; romanul din mâinile ei era scris de el. Constatarea făcută reciproc, că sunt făpturi în carne şi oase, după o corespondenţă exclusiv cerească, a constituit un moment impresionant. Ea nu se aşteptatse la acest omuleţ rotunjor, ştirb, prost pieptănat, dar, aşa cum se întâmpla de fiecare dată, chipul inteligent, privirea înflăcărată, bunătatea zâmbetului, impetuozitatea povestirilor o făcură să uite de îndată primul şoc. Nu se află pe lume, gândea ea, fiinţă mai însufleţită, nici mai spirituală.

În ceea ce-l priveşte, Balzac zări o femeie cu forme impunătoare şi voluptoase, cu fruntea bombată, gâtul niţel prea gras, cu o gură senzuală. Avea „un aer de dăruire şi demnitate, o expresie trufaşă şi lascivă„, cu un accent exotic care i se păru captivant. Ar fi divinizat-o oricum, dar avu o surpriză plăcută.

Îşi făcură promisiuni reciproce. Se înţeleseseră pe dată că, spre Crăciun, Balzac îi va întâlni pe soţii Hanski la Geneva. Căci trebuiau să ajungă la o încheiere. Iar de data aceasta, spre deosebire de doamna de Castries, ea era aceea care-i reproşa că se mulţumise cu un sărut!

Ea îl găsise cam vulgar. Dar simţise că miraculoasa vitalitate a lui Balzac merita toate iertările. Sursa: https://istoriiregasite.wordpress.com