Sătul de mocirla în care a fost târât numele său, chirurgul Mircea Beuran a spus clar de ce s-au pus toate tunurile pe el. Pe cine a deranjat Mircea Beuran, singurul chirurg care operează cazuri complexe de boli pancreatice?

O spune chiar el: „Sunt manevre politice”.

În susținerea acestor afirmatii, pe care vi le prezentăm mai jos, senatorul Daniel Zamfir susține că prof. Beuran a fost executat pentru că se dorește funcția lui.

Iată ce a declarat chirurgul Mircea Beuran la Antena 3:

„Decizia pe care am primit-o nu este motivată, nu am niciun raport al cercetării adminitrative. (…) Pot să afirm că nu sunt niște lucruri normale.  Sunt acuze general date. Probabil că atât este capacitatea acestei comisii.

Amenda nu este individualizată, tot grupul (n.r. medici, asistente etc.) este amendat. Nu se face diferența între fapte și persoane. Nu sunt enumerate protocoalele pe care le-am încălcat.

Totodată, fac formalități pentru a obține mai multe date, pentru a înțelege ce se află în spatele acestui raport. Sunt convins că voi ajunge să cunosc adevărul.

Ca profesionsit, eu cred că lucrurile așa cum le-am explicat înainte de Anul Nou… Nu am primit niciun ecou negativ din partea colegilor, ceea ce poate însemna că am procedat corect!

Voi contesta decizia luată atăzi, voi căuta să arăt și lucrurile care cred că stau la baza acestei lovituri.

Am avut opinii despre privatizările din sistemul medical și despre reforma rezidențiatului. Sunt convins că sunt manevre politice.”, a declarat prof. Beuran.

Din ultima sa afirmație, concluzionăm că acesta s-a împotrivit implementării noului Ordin care permite, începând de anul acesta, ca și spitalele private să primească rezidenți.

 

Te-ar putea interesa și: