Explozie puternică într-un apartament. O persoană a fost rănită, alte șase au scăpat ca prin minune

Explozie puternică într-un apartament. O persoană a fost rănită, alte șase au scăpat ca prin minune

O explozie a avut loc în această seară într-un bloc din Sighetu Marmației. Potrivit primelor date există răniți.

O explozie s-a produs în cursul serii de miercuri, într-un apartament al unui bloc de locuinţe din municipiul Sighetu Marmaţiei, iar o persoană a fost rănită şi dusă la spital, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

" Explozia nu a fost urmată de incendiu (...) Proprietarul, în vârstă de circa 60 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal din localitate, de un echipaj EPA SMURD. La faţa locului se află două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Sighetu Marmaţiei", a menţionat Cornel Băbuţ.

De asemenea, şase persoane din două apartamente învecinate s-au autoevacuat, până la venirea pompierilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform aceleiaşi surse, explozia s-ar fi produs cel mai probabil de la o butelie de gaz, scrie Agerpres.