Experimentul la care participă 1300 de ruşi. Totul este transmis în direct

Experimentul la care participă 1300 de ruşi. Totul este transmis în direct

Aproximativ 1300 de ruşi participă, de marţi, la un experiment inedit, în cadrul căruia citesc, pe rând, fragmente din celebra capodoperă a lui Lev Tolstoi "Război şi Pace". Voluntarii fac parte dintr-un show televizat, care va dura 60 de ore.

Lecturile publice sunt dispuse pe parcursul a patru zile. Filmările au loc în 30 de oraşe din toată ţara şi sunt transmise pe postul naţional de televiziune. Evenimentul este coordonat de stră-strănepoata romancierului, Fekla Tolstaia, şi va cuprinde o serie de personalităţi, cum ar fi: regizorul Andrei Konchalovsky, directorul teatrului Balşoi, Vladimir Urin sau purtătorul de cuvânt al parlamentului Rusiei, Valentina Matvienko, relatează descopera.ro

În fiecare din cele patru zile se citeşte câte un volum din opera "Război şi Pace", în care este descrisă, sub formă de ficţiune, viaţa din Rusia în timpul războaielor napoleoniene. Transmisiunea live este asigurată de canalul de televiziune Kultura.

Printre participanţii la maraton se numără elevi, profesori, dar şi actori, politicieni şi chiar cosmonauţi. Pentru acest proiect au aplicat peste 6000 de persoane, însă doar 1300 dintre acestea au fost selectate. Fiecare voluntar citeşte pe parcursul a 2-3 minute câte un paragraf din roman, în cadrul unor instituţii de cultură cum sunt muzeele, librăriile şi sălile de teatru. La maraton participă şi francezi, care vor citi paragrafe în limba lor maternă.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Acest maraton este cel mai mare de acest gen din toată lumea. Cred că evenimentul organizat de noi este unul foarte democratic, pentru că uneşte laolaltă oameni din toate categoriile sociale", a declarat Fekla Tolstaia.

Maratonul de lectură marchează apogeul unui an plin de evenimente literare în Rusia. Transmisiunea televizată începe în fiecare din cele patru zile la ora 10:00 şi ia sfârşit în jurul orelor 02:00 - 03:00.