Există tratament pentru cancer! Vor fi oamenii de acord cu procedura?
- Petrisor Cana
- 24 august 2019, 22:22
Autoritățile americane au anunțat că o prioritate pentru SUA este pentru vaccinarea tinerilor împotriva unui virus ucigaș. Vacinarea ar putea preveni 92% din cancerele legate de virusul papiloma uman (HPV).
Potrivit unui nou raport al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), din SUA, virusul papiloma uman (HPV) s-a aflat la originea a 34.800 de cazuri de cancer, în medie, între 2012 şi 2016 în Statele Unite.
Autorităţile sanitare americane au transmis, vineri, citate de AFP, că vaccinarea ar putea preveni 92% din cancerele legate de HPV. Oficialii au precizat că această inițiativă reprezintă o prioritate pentru SUA.
„Un viitor fără cancere legate de HPV este la îndemâna noastră, însă este necesar să acţionăm rapid pentru a îmbunătăţi rata de vaccinare”, a declarat Brett Giroir, ministru adjunct al Sănătăţii, care doreşte o acoperire vaccinală de 80% în SUA împotriva HPV, precizează Agerpres.
Virusul, transmisibil pe cale sexuală, poate provoca cancere atât la femei cât şi la bărbaţi - de col uterin, vagin, penis, anus sau laringe.
Autorităţile sanitare recomandă vaccinarea tuturor pre-adolescenţilor împotriva HPV înainte de a fi expuşi, la vârsta de 11 sau 12 ani.
Cu toate acestea, rata de vaccinare progresează foarte lent în rândul adolescenţilor americani, doar 51% dintre aceştia primind ansamblul dozelor recomandate, cu doar 2% mai mult decât în 2017.