Evenimentul Zilei > International > „Există încarnări ale răului care trebuie condamnate şi distruse”
„Există încarnări ale răului care trebuie condamnate şi distruse”

„Există încarnări ale răului care trebuie condamnate şi distruse”

Într-un interviu de excepţie oferit săptămânalului german Der Spiegel, fostul secretar de stat american Henry Kissinger vorbeşte despre lecţiile trecutului, la nouă decenii distanţă de la semnarea Tratatului de la Versailles care a pus punct Primului Război Mondial şi a pregătit terenul pentru cel de-Al Doilea, despre Iran, Barack Obama şi viitor, într-o lume în care interesele divergente de pe scena internaţională provoacă prognoze tot mai pesimiste.

Henry Kissinger are 86 de ani, o viaţă petrecută la vârful puterii de la Casa Albă, dar mai ales reputaţia unui om pentru care ştiinta politică americană a inventat termenul de “război just”. Pentru Kissinger, scopurile şi mijloacele au fost întotdeauna chestiunile separate ale unei filosofii de viaţă: “există încarnări ale răului care trebuie condamnate şi distruse şi nimeni nu are de ce să-şi ceară scuze pentru asta”.

Der Spiegel l-a provocat la dialog pe acest om neconvenţional a cărui amprentă asupra secolului trecut rămâne, dincolo de controverse, o certitudine. Marca lui Kissinger a fost întotdeauna o raportare realistă la evenimentele internaţionale, una care a ţinut seama de lecţiile trecutului.

În context, cele nouă decenii scurse de la semnarea Tratatului de la Versailles continuă să-şi predea pildele: “Configuraţia geopolitică a Europei rezultată în urma Tratatului este, mai mult sau mai puţin, cea existentă astăzi. Însă adepţii actului de atunci n-au înţeles implicaţiile viitoare ale deciziilor lor. Oricine vrea să înveţe din greşelile trecutului trebuie să înţeleagă ce s-a întâmplat la Versailles”.

“Orice sistem internaţional are nevoie de două elemente esenţiale pentru a fi funcţional. În primul rând, e necesar un anume echilibru de putere care să transforme tentativele de răsturnare a sistemului în procese dificile şi costisitoare. În al doilea rând, el are nevoie de legitimitate. Asta înseamnă că majoritatea statelor cred în justeţea aranjamentului. Versailles a fost un eşec la ambele capitole”, Henry Kissinger

“CRITICILOR MEI”

“Obama este mai realist, dintr-un anumit punct de vedere, decât a fost Bush”

Kissinger condamnă voalat în intervenţia sa idealismul wilsonian care n-a reuşit să tempereze, în perioada interbelică, intenţiile vindicative ale Franţei şi Angliei în raport cu Germania: “Viziunea americană a fost că pacea este condiţia normală dintre state. Pentru a asigura durabilitatea acestei păci, un sistem internaţional trebuia organizat, astfel încât el să dispună de instituţii domestice, care să reflecte voinţa poporului. Această voinţă, se considera, e mereu anti-conflictuală. Din păcate, nu dispunem de niciun fel de evidenţă istorică asupra validităţii acestei ipoteze”.

În plus, fostul secretar de stat consideră SUA parţial responsabile de izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale: “Idealismul american a contribuit la răbufnirea conflictului. Apelul lui Woodrow Wilson la auto-determinare a avut două efecte: pe de o parte, a fragmentat periculos populaţii, transformând mari state europene în entităţi naţionale mai mici, iar pe de altă parte, a plasat Germania într-o poziţie strategică mai bună decat cea anterioară războiului”.

Lumea după Versailles? Kissinger e categoric: “Germania avea la graniţe o colecţie de state mici, incapabile să reziste expansiunii nemţilor, chiar şi ajutate de Franţa. Versailles-ul nu a reuşit să împlinească aspiraţiile marilor puteri şi să asigure posibilitatea strategică de a apăra ceea ce fusese creat”.

“Credinţa în democraţie ca remediu universal e recurentă în politica externă americană. Cea mai recentă apariţie a sa a venit odată cu aşa-numiţii neo-conservatori  ai administraţiei Bush. De fapt, Obama este mult mai aproape de curentul realist decât a fost Bush”

“Sunt adesea acuzat că aş fi un realist, că m-aş ghida după principiul realpolitik-ului. Nu cred că am folosit vreodată termenul. Este doar un mod prin care criticii mei îmi pun o etichetă: 'Ai grijă cu el. Este de fapt un german. Nu are viziunea americană asupra lucrurilor'”, Henry Kissinger

MAI MULTE ÎNTREBĂRI DECÂT RĂSPUNSURI

“Profeţii au provocat întotdeauna mai multă suferinţă decât oamenii de stat”

Care este diferenţa dintre un idealist şi un realist? – întrebarea suscită pasiuni şi controverse. Kissinger vine cu propria variantă: “Cinicii tratează valorile dintr-o perspectivă instrumentală. Oamenii de stat iau decizii în baza unor convingeri morale. Este uşor să împarţi lumea între idealişti şi realişti. Chipurile, primii ar fi oamenii nobili, iar ultimii – sursa tuturor problemelor. Eu cred însă că profeţii au provocat întotdeauna mai multă suferinţă decât oamenii de stat.

Aş spune că o definiţie a realpolitik-ului ar putea fi aceasta: există circumstanţe obiective fără de care politica externă nu poate fi condusă. Să încerci să abordezi soarta naţiunilor fără a te uita la circumstanţe, la context, înseamnă pierderea contactului cu realitatea. Arta unei politici externe eficiente ţine de înţelegerea valorilor unei societăţi şi de valorificarea lor la limita exterioară a posibilului”.

Fostul secretar de stat american oferă exemplul Iranului, tulburat de conflictele care au opus regimului teocratic de la Teheran o populaţie tot mai nemulţumită: “În acest caz, trebuie să te întrebi dacă îţi permiţi o schimbare de regim înainte de a concepe un set de circumstanţe în care fiecare parte să coexiste, menţinându-şi în acelaşi timp valorile. Vor accepta iranienii verdictul liderilor religioşi? Vor fi aceşti lideri uniţi? Eu nu am răspunsurile, nu cred că le are cineva”.

“Ca societate democratică nu putem justifica un război cu Iranul, decât dacă le-am demonstrat în prealabil propriilor cetăţeni că am depus toate eforturile pentru a-l evita. Prin asta, nu vreau să spun că trebuie să acceptăm orice concesie. Suntem însă obligaţi să avansăm ideile pe care poporul american le poate accepta”

“Nu există realism fără un strop de idealism. Ideea puterii abstracte există doar în spaţiul academic, nu în viaţa reală”, Henry Kissinger



CRIZA ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI

Jocul de şah, deschis printr-o mutare-surpriză

Politica externă a lui Barack Obama a uimit o lume întreagă atunci când preşedintele american a abordat problemele lumii islamice de pe o poziţie conciliantă. Unii l-au acuzat că nu face decât să creeze iluzii. Kissinger este însă ceva mai blând cu actualul locatar de la Casa Albă: “Obama este ca un jucător de şah care a ales să-şi deschidă partitura printr-o mutare neobişnuită. Acum el trebuie să-şi joace mâna. Opinia mea este că nu am depăşit încă faza acestei prime mutări”.

Viitorul? “Este devreme să ne pronunţăm. Dacă Obama vrea să convingă lumea islamică că SUA sunt deschise la dialog şi nu văd confruntarea ca fiind unica opţiune, atunci discursul său poate juca un rol extrem de util. Dacă Obama crede însă că fiecare criză poate fi rezolvată printr-un discurs filosofic, atunci el se va confrunta cu aceleaşi probleme care i-au stat în faţă lui Woodrow Wilson”.

“Sunt ceva mai optimist decât eram în urmă cu câţiva ani. Nu văd posibilitatea niciunui conflict între ţări precum Rusia, China, India şi Statele Unite care să justifice soluţii militare. Criza economică nu ar permite ţărilor să atribuie resurse importante unui asemenea scenariu", Henry Kissinger