Execuția Ceaușeștilor a fost începutulunei serii de morți suspecte | Memoria EVZ

Execuția Ceaușeștilor a fost începutulunei serii de morți suspecte | Memoria EVZ

Pe rând, personaje cheie implicate în evenimentele ultimelor zile ale comunismului în România au pierit în accidente, s-au sinucis sau au avut sfârșituri enigmatice.

 Aproape toți oamenii care dețineau informații sensibile despre protagoniștii evenimentelor din Decembrie ’89, sau care știau cine a vrut să înăbușe Revoluția, au avut un destin tragic și suspect. În 11 decembrie 2005, EVZ publica două pagini de ziar în care se inventariau morțile suspecte ale celor care dețineau adevăruri sau, măcar, frânturi de adevăr. Pe lângă generalul Vasile Milea, ultimul ministru ceaușist al Apărării – „sinucis” pe 21 decembrie 1989 – a murit ciudat, de moarte violentă, și generalul Constantin Nuță, adjunct al ministrului de Interne și șef al IGM. Odată cu el a murit și generalul Velicu Mihalea, adjunctul său. Ambii se aflau într-un elicopter decolat din Deva care trebuia să-i aducă la București. Asupra aeronavei s-a tras cu arme de foc.

INFO

Șase ani mai târziu, în 1995, colonelul Vasile Măluțan, pilotul elicopterului care i-a extras pe ceaușești de pe clădirea CC-ului a murit și el. A căzut cu un elicopter utilitar.

CV

Articolul a fost semnat de Bogdan Nicolai și Lică Manolache, foști reporteri, pentru scurt timp, ai EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News